Favorite Sport 

CSM UNIREA Slobozia s-a despărțit de Valentina Soreanu

CSM UNIREA Slobozia nu se mai bazează pe Valentina Soreanu, handbalistă care a jucat pe postul de inter-dreapta în sezonul precedent.

Valentina Soreanu nu mai face parte din lotul echipei de handbal senioare CSM UNIREA Slobozia după ce a ajuns cu conducerea secției de handbal la un acord comun de încetare a colaborării.

Ea a evoluat în tricoul echipei galben-albastre pe postul de inter dreapta și a ales să joace din toamnă în altă parte după plecarea de la Slobozia.

După debutul în cariera de handbalistă la CSS Slobozia, tânăra handbalistă a mai jucat la Corona Brașov.

În această pauză competițională Clubul Sportiv Municipal UNIREA Slobozia a renunțat și la portarul Raluca Săndulache, extrema stângă Marija Tasevska, interul Diana Nichitean și coordonatoarele de joc Cristina Roșu și Ivana Arseniesvska.

Related posts