Administrație Favorite Finanţări Social 

Fetești: Fondurile europene, posibilă sursă de finanțare pentru Parcul Trandafirilor

Fetești: Primarul Laurențiu Șonchereche își dorește atragerea de fonduri nerambursabile prin programul de regenerare urbană.

Modernizarea Parcului Trandafirilor din Municipiul Fetești este una dintre prioritățile investiționale pentru autoritățile publice locale.

Campioni la atragerea de finanțări nerambursabile, cei din Fetești țintesc și pentru acest obiectiv obținerea unei finanțări prin depunerea unui proiect eligibil în cadrul Programului de regenerare urbană.

Am explorat posibilitățile oferite de programul de regenerare urbană pentru Parcul Trandafirilor, care cândva a fost emblematic pentru comunitatea noastră. Este un loc îndrăgit de toți locuitorii noștri și căutăm finanțare pentru a-l transforma într-un adevărat colț de natură și recreere pentru întreaga comunitate., a transmis primarul Laurențiu Șonchereche în cadrul unei întâlniri ce a fost organizată de ADR Sud-Muntenia și Consiliul Județean Ialomița.

Un al doilea obiectiv ce-și caută finanțare nerambursabilă este amenajarea unui port turistic în cartierul Fetești Oraș.

La reuniunea la care au participat reprezentanții instituției publice județene s-au dezbătut oportunitățile de finanțare prin programele regionale derulate prin ADR Sud-Muntenia în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021 – 2027.

Related posts