Liviu Patrichi: „Recalcularea pensiilor elimină inechitățile ce se perpetuau de decenii întregi”
Liviu Patrichi, deputat PSD de Ialomița, salută finalizarea recalculării pensiilor, promisiune social-democrată onorată.
Guvernul condus de PSD a reușit pentru prima dată în România recaclularea și verificarea tuturor pensiilor, remarcă Liviu Patrichi, în condițiile în care, până acum, modificările legislative au vizat doar anumite categorii de pensionari, nu tot sistemul public în ansamblu.
Parlamentarul social-democrat de Ialomița spune că în urma recalculării pensiilor 3,8 milioane de beneficiari se vor bucura de o creștere medie de 622 lei, majorare procentuală de 27%.
Pensia medie va crește cu peste 20%, respectiv de la 2.292 lei în luna august, la 2.761 lei de la 1 septembrie. În această valoare sunt cuprinse și pensiile ce nu vor crește după recalcuare, circa 800.000 pensii, pentru 90% dintre acestea cuantumul rezultat în urma recalculării fiind mai mic decât pensia primită pentru luna august.
Cel mai important este că după recalcularea pensiilor nici un pensionar nu va primi o pensie mai mică, chiar dacă după recalculare valoarea pensiei este mai mică decât valoarea pensiei din luna august! (LIVIU PATRICHI, deputat PSD de Ialomița)
Liviu Patrichi: „Guvernul PSD și-a respectat promisiunea față de pensionari”
„Guvernul Marcel Ciolacu a finalizat recalcularea pensiilor în termenul legal și astfel peste 82% dintre pensionari beneficiază de o a doua majorare a pensiei în acest an. Cumulat cu indexarea de 13,8% aplicată tuturor pensiilor la 1 ianuarie 2024, se ajunge acum la o creştere de peste 40% la nivelul întregului an, o creştere consistentă a puterii de cumpărare.”, remarcă parlamentarul social-democrat.
Deputatul PSD adaugă că recalcularea pensiilor a fost unul dintre obiectivele majore ale social-democraților în momentul intrării la guvernare, după ce guvernarea Cîțu – USR a decis înghețarea valorii punctului de pensie.
„Pentru recalcularea pensiilor, PSD a reușit să convingă reprezentanţii Comisiei Europene să accepte modificarea PNRR prin eliminarea plafonului de 9,4% din PIB, procent pe care guvernările de dreapta l-au pus cu cinism pentru înghețarea pensiilor pe următorii 50 ani.”, a mai adăugat Liviu Patrichi.