Favorite Politică Viața la țară 

Marian Pavel: „Nu vreau să avem 66 de primari de la PSD după alegerile din 2024!”

Marian Pavel, președintele PSD Ialomița, spune că organizația județeană vrea ca după alegerile locale să numere în județ cel puțin 45 primari social-democrați.

PSD a terminat până la finalul anului 2022 toate conferințele locale în comunitățile unde partidul are primari în funcție, conform programului stabilit de Marian Pavel. 

În localitățile unde PSD nu are primar, președinte PSD Ialomița susține că social-democrații nu au identificat persoana cea mai potrivită pentru a fi desemnată candidat pentru funcția de primar în anul 2024.

În localitățile unde nu avem primar de la PSD nu avem identificată în momentul de față persoana care să fie port-drapelul partidului în viitoarele bătălii electorale.

Încă lucrăm pe studii, încă facem analize în fiecare localitate și, probabil, începând din prima parte a anului vom demara alegeri în organizațiile din localitățile unde nu avem primari în funcție.”, a spus Pavel.

Până la sfârșitul anului vom desemna în fiecare localitate din Ialomița persoana pe care o vom susține din partea PSD pentru a candida la alegerile de desemnare a primarului. (MARIAN PAVEL, președinte PSD)

Șeful organizației județene susține că persoana desemnată să candideze pentru funcția de primar va fi aleasă doar după ce vor fi întrebați cetățenii din localitatea respectivă.

Întrebat dacă în urma studiilor de piață cetățenii dintr-o localitate spun în majoritate că actualul primar care nu este de la PSD este dorit în continuare, organizația PSD Ialomița îl va oferta pe acesta să candideze cu sigla celor trei trandafiri pe piept și pe buletinul de vot, Marian Pavel a transmis că nu aleargă după primarii de la alte partide pentru a-și optimiza scorul electoral.

PSD nu este un partid închis. Pe de altă parte, nu am făcut și nu fac niciodată demersuri care să aducă la PSD primari de la alte partide. Dacă poporul decide că primarul care este la alt partid este cel mai bun, acela va câștiga alegerile de la partidul respectiv. Nu vreau să avem 66 de primari de la PSD! Vreau să avem minim 45.”, a completat liderul social-democraților ialomițeni.

Primii trei primari în funcție care vor trece în barca PSD

Chiar dacă s-a ferit să ofere nume de primari care acum nu sunt la PSD dar care vor fi pe lista electorală social-democrată în 2024, președintele PSD Ialomița a confirmat trei dintre numele aflate de www.infoialomita.ro.

Este vorba de Elena Gabriela Zaharia, primar în comuna Gheorghe Lazăr, cea care a câștigat din partea ALDE în anul 2020 în dauna primarului social-democrat în funcție.

Sorin Niculae, primarul de la Maia, câștigător în anul 2020 din partea PRO România, este confirmat și el de șeful PSD Ialomița drept candidat în 2024 din partea PSD.

La fel și Ioan Goga, primarul independent de la Movilița care deja și-a exprimat dorința de a rămâne în fruntea Primăriei, de data aceasta din partea PSD.

În afara celor trei mai sunt câțiva primari de la partide mai mici care-și doresc să candideze în 2024 din partea PSD.”, a confirmat Marian Pavel.

În 2022, în urma alegerilor locale, Partidul Social Democrat a câștigat în Ialomița funcția de primar în 39 de localități.

Related posts