NAPARIS TROPHY Slobozia: Șase partide tari și un meci caritabil
NAPARIS TROPHY Slobozia: Joi se joacă pentru un loc în semifinalele competiției la simplu și pentru finala la dublu.
NAPARIS TROPHY Slobozia vă așteaptă joi la terenurile Clubului Sportiv Municipal UNIREA Slobozia și TENIS CON situate în Parcul Catedralei Episcopale la șase meciuri ce se anunță echilibrate și intens disputate.
Pe tabloul de simplu s-a ajuns în sferturile de finală, trei dintre meciurile ce asigură un loc în semifinale având ora de start 11.00, cea de-a patra urmând a se juca imediat după prânz.
Printre jucătoarele care își dispută un loc în faza următoare a turneului internațional de categorie W50 de la Slobozia se numără și tânăra Sada Nahimana din Burundi, aflată pe locul 404 WTA.
Ea a reușit miercuri surpriza zilei după ce a eliminat-o pe mai valoroasa și experimentata Patricia Maria Țig, locul 269 WTA, câștigătoare a nu mai puțin de 5 turnee disputate pe zgură în 2024.
DĂ CLICK AICI PENTRU FOTOGRAFII DE LA NAPARIS TROPHY SLOBOZIA, MIERCURI, 4 SEPTEMBRIE 2024!
Jucătoarea româncă are însă șansa de a ajunge în finala competiției de dublu, acolo unde face pereche cu o altă română, Briana Szabo, dacă va reuși să se impună în prima semifinală a zilei, programată imediat după prânz.
Cea de-a doua semifinală de la dublu va începe după ora 14.00 și se va disputa pe terenul central al Complexului Sportiv dedicat tenisului de câmp.
PROGRAM COMPLET NAPARIS TROPHY SLOBOZIA, JOI, 5 SEPTEMBRIE 2024
Un super meci caritabil încheie frumos ziua de concurs
Ziua de joi se încheie la NAPARIS TROPHY cu un meci caritabil ce va începe la ora 18.30. Va fi o confruntare fabulos de amuzantă între actorii de comedie Mihai Bobonete și Mihai Rait, atât de îndrăgiți în seriaul Las Fierbinți, și jucătorii profesioniști de tenis de câmp Cătălina Cristea, Irina Bara și Marius Copil.
Meciul de demonstrativ este organizat de Clubul Sportiv SATORI și Fundația Malama Cristiana Cosmina și are un scop caritabil: banii strânși din donații (100 lei pentru un loc în tribune) vor ajunge la doi tineri, supraviețuitori ai unor accidente rutiere.
Donațiile pot fi făcute în contul Fundației, RO16 RZBR 0000 0600 2334 9751, sau cu numerar, direct la eveniment, invitațiile urmând a se ridica de la baza sportivă TENIS CON.