Agricultură Favorite 

Silviu Mihai, președinte ACCPT Ialomița: „Trebuie să fim optimiști, altfel ne-am lăsa de agricultură!”

Silviu Mihai se declară foarte mulțumit de producția estimată la grâu, în condiții cu precipitații la puțin peste jumătate față de optim.

Silviu Mihai, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița, este unul dintre cei mai importanți fermieri din județul Ialomița.

Din cele 1.500 hectare lucrate în zona Iazu – Scânteia, 900 beneficiază de aportul de apă, adusă pe canalele de irigații de la Dunăre.

O gură de oxigen în condițiile secetelor prelungite ce taie felii mari din producțiile de grâu, a doua cultură de importanță din România, după cea de porumb.

Chiar și așa, producția medie estimată pentru anul acesta la grâu este de doar 5 tone la hectar. Puțin, având în vedere costurile totale pentru cultură și, mai ales, prețul mic din piață.

Silviu Mihai: „Dau 8 – 9 la cultura de grâu, în condițiile secetei prelungite!”

De la data semănatului, 13 octombrie 2022, până la mijlocul lunii iunie, adică opt luni în total, cantitatea de precipitații a fost de doar 170 litri pe metru pătrat în zona Iazu – Scânteia, ceea ce este foarte puțin. Cu toate acestea, în condițiile de apă puțină, grâul arată foarte bine.

Estimăm o producție medie de 5 tone la hectar. Necesarul optim de apă pentru cultura de grâu este de 300 litri pe metru pătrat, ori noi am avut o cantitate la puțin peste jumătate. În ferma noastră avem avantajul că din cele 1.500 hectare lucrate 900 sunt în sistem irigat. În condițiile de secetă pe care le-am traversat de la înființarea culturii și până acum, la solele cu grâu lucrate de noi, sunt mulțumit de 8 – 9 din maximul de 10.”, spune președintele ACCPT Ialomița.

El a estimat la 8 – 9 tone la hectar producția de grâu dacă ar fi plouat la nivelul optim de 300 litri pe metru pătrat, situație ideală în care fermierii care au ales cultura de grâu ar fi avut parte de profit. Așa însă, puțini dintre ei vor ieși pe plus când vor trage linie la final.

Anul acesta a fost un an extrem de dificil, îngrășămintele au fost foarte scumpe din cauza conflictului din Ucraina, iar costul unui hectar de grâu va ajunge la 6.000 lei. Este un cost foarte mare, pe care puțini fermieri reușesc să-l acopere. Avem colegi în Asociația noastră care au mari probleme.”, adaugă fermierul.

Acesta spune că ar fi necesară o producție de minim 6 tone de grâu la hectar, care, la un preț de 1 leu pe kilogram, să acopere costurile totale.

Ne gândim cu groază ce va fi la momentul recoltării, care va fi prețul, cum va fi transportul în port, ce se va întâmpla cu cerealele din Ucraina, cum va fi vremea… Dar, nu avem de ales, trebuie să fim optimiști căci dacă nu am fi, ne-am lăsa de agricultură!”, vede partea plină a paharului Silviu Mihai.

ZIUA GRÂULUI BĂRĂGAN: Zeci de soiuri de grâu și orz, prezentate în loturile fermei Silcomar 2000 din Iazu

Related posts