Favorite Sănătate Social 

„Slobozia se testează gratuit”: Izolarea persoanelor infectate a scăzut semnificativ incidența Covid-19 în comunitate

Slobozia se testează gratuit”, campanie inițiată de Primăria Municipiului Slobozia, continuă până pe data de 23 decembrie.

Slobozia se testează gratuit” a identificat până acum 123 persoane din Slobozia infectate cu Covid-19.

Campania de testare gratuit inițiată la sfârșitul lunii octombrie la inițiativa primarului Dragoș Soare și susținută financiar cu fonduri de la bugetul local printr-o decizie a consilierilor municipali a ajutat comunitatea să reducă numărul de cazuri de infectare cu Covid-19.

123 persoane fără simptome specifice bolii care au ales să se testeze gratuit la centrul de testare de lângă sediul Primăriei Slobozia au aflat până miercuri că sunt infectate și s-au izolat la domiciliu sub supraveghere medicală.

Sunt oameni care dacă nu ar fi venit la centrul de testare gratuită ar fi interacționat cu alte persoane, mai ales rude și prieteni, și ar fi răspândit fără să știe temutul virus ce a ucis până acum sute de ialomițeni.

Primăria Slobozia testează gratuit de luni până vineri

Chiar dacă incidența cazurilor de infectare cu Covid-19 a scăzut semnificativ până la o rată de 0,80 (41 de persoane infectate în ultimele 14 zile, raportat la o mie de locuitori), cele 123 persoane depistate pozitiv la centrul de testare gratuită ar fi menținut crescută rata de infectare la nivelul municipiului reședință de județ.

Dacă luăm în calcul că o persoană infectată transmite Covid-19, în cel mai fericit caz, la doar trei persoane, Slobozia ar fi înregistrat cel puțin 369 de cazuri în plus.

Fără a ne gândi apoi câte dintre aceste 390 persoane ar infectat la rândul lor alte trei persoane, testarea rămâne în continuare, alături de vaccinare, o metodă eficientă de a lupta cu noul coronavirus.

Centrul de testare gratuită de la Slobozia funcționează de luni până vineri, între orele 8.30 și 16.30, până pe data de 23 decembrie.

Related posts