Ștefan Țintă este vicelider PSD în Camera Deputaților
Ștefan Țintă, deputat PSD de Ialomița, face parte din două comisii în Camera Deputaților, într-una dintre ele fiind vicepreședinte.
Ștefan Țintă, noul deputat PSD de Ialomița, este unul dintre tinerii parlamentari social-democrați aleși în Camera Deputaților la alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 2024.
Președintele PSD Ialomița este unul dintre cei mai activi antreprenori locali și acesta a fost un argument forte atunci când proaspătul parlamentar ialomițean a fost susținut de partid să facă parte din Comisia pentru antreprenoriat și turism.
O comisie foarte importantă având în vedere rolurile importante pe care mediul antreprenorial și turismul le au în ceea ce privește performanța economică a României.
O a doua comisie la fel de importantă din care face parte deputatul Ștefan Țintă este cea de politică externă, unde a fost ales de către colegi să ocupe una dintre funcțiile de vicepreședinte.
Ștefan Țintă, printre oamenii de bază din PSD în Camera Deputaților
Încrederea de care se bucură în rândul colegilor din PSD dar și seriozitatea din campaniile electorale din 2024 (de succes având în vedere că organizația de Slobozia pe care o conduce și-a impus primarul în municipiul reședință de județ la alegerile locale) l-au dus pe Ștefan Țintă în poziția de vicelider al grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților.
„Fac parte din două comisii importante, comisii în care mi-am dorit să fiu și unde mă voi dedica activ. Le mulțumesc colegilor din PSD pentru susținerea în desemnarea componențelor comisiilor de specialitate din Camera Deputaților dar, mai ales, atunci când m-au desemnat să fiu unul dintre viceliderii grupului parlamentar social-democrat. Este o poziție onorantă și plină de responsabilitate.”, este convins Ștefan Țintă.