Favorite Politică 

Ştefan Ţintă: „Politica are un scop simplu: nu să protejeze privilegiile, ci să protejeze oamenii”

Ștefan Țintă, deputat PSD de Ialomița, atrage atenția cu privire la riscul întoarcerii în timp din cauza măsurilor fiscale.

Ștefan Țintă, parlamentar social-democrat, trage un semnal de alarmă cu privire la pericolul măsurilor luate la inițiativa premierului Ilie Bolojan, măsuri care lovesc cel mai mult în buzunarele oamenilor corecți și a firmelor care-și achită conștiincios taxele și impozitele.

În numele responsabilității fiscale, vedem cum unele persoane din guvern aleg măsuri de austeritate care lovesc tocmai în cei mai vulnerabili. Creșterea TVA, impozitarea economiilor mici, reducerea investițiilor publice sau tăierea sprijinului social sunt prezentate drept soluții inevitabile, exact așa cum, în trecut, elitele justificau lipsa de drepturi prin legea naturală a pieței., este de părere Ștefan Țintă.

Deputatul care este și președintele organizației PSD Slobozia, cea mai puternică organizație locală din Ialomița, observă că realitatea este aceeași ca în urmă cu 120 de ani. Și acum, ca și atunci, costul crizelor nu este suportat de cei care le-au provocat, ci de cei care le suportă în tăcere.

Țintă: „Trebuie să apărăm principiile social-democrației în fața noilor forme de nedreptate”

„Social-democrația a apărut tocmai pentru a răsturna această logică. Misiunea de azi este aceeași ca la începuturi: să refuzăm transferul poverii către cei mulți și să cerem ca responsabilitatea să fie împărțită corect. Dacă vrem să nu ne întoarcem la lumea din care s-a născut social-democrația, trebuie să apărăm principiile ei în fața noilor forme de nedreptate.”, a adăugat Țintă.

Partidul Social Democrat este singura formațiune politică social-democrată din România, curent politic care s-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea, atunci când Europa fierbea din cauza unei lumi nedrepte.

„Marile averi să concentrau în mâinile unei elite restrânse, iar marea masă a oamenilor muncea de dimineață până seara pentru un trai abia decent. Fabricile se ridicau, dar nu și speranța: orașele creșteau, însă nu și demnitatea celor care le clădeau.”, spune deputatul PSD de Ialomița.

Din acea nemulțumire generală avea să se nască social-democrația, ca un ecou al oamenilor care se săturaseră și cereau echitate.

„A fost o mișcare care a pus în centrul politicii nu profitul, ci omul, nu doar creșterea economică, ci distribuția corectă a acesteia. Prin lupta sindicatelor, prin curajul liderilor social-democrați și prin solidaritatea comunităților s-au câștigat drepturi care astăzi ni se par firești: ziua de muncă de opt ore, concediul plătit, protecția socială, accesul la educație și sănătate pentru toți. Doar cei care astăzi arată cu degetul uită de unde provin toate aceste drepturi.”, a concluzionat Ștefan Țintă.

Related posts