Transparenţă opacă la Primăria Slobozia sau dublă măsură la comunicare
Transparență opacă a municipalității în ceea ce privește dezbaterea publică a proiectului de buget local pentru anul 2025.
Primăria Slobozia a dat dovadă de lispă de transparență în ceea ce privește dezbaterea celui mai important proiect de hotărâre anual, cel de aprobare a bugetului Municipiului reședință de județ.
Obligată să organizeze o dezbatere publică privind modul în care primarul PSD Alexandru Potor s-a gândit cum să împartă fondurile publice în primul său an plin de mandat de primar de Slobozia, instituția publică a ținut să desfășoare importanta discuție în semi-clandestinitate, departe de ochii presei.
Dezbaterea publică a fost anunțată printr-un obscur anunț publicat pe site-ul instituției iar reprezentanții mass-media nu au fost invitați să participe, în ciuda promisiunilor anterioare ale primarului că va avea o relație de comunicare foarte deschisă cu mass-media în cei 4 ani de șef al Primăriei.
Este o premieră nedorită pentru administrația publică locală, până și ex-primarul PNL Dragoș Soare, care n-a rupt gura târgului la capitolul comunicare, având totuși respectul cuvenit pentru ziariști cu privire la participarea la dezbaterile publice privind bugetul anual, inclusiv pentru cei care i-au criticat activitatea de primar.
Discuția despre bugetul local pe anul 2025 a avut loc în data de 10 martie iar anunțul privind datele financiare cuprinse în proiectul de buget au fost publicate pe site-ul Primăriei Slobozia o zi mai târziu, în data de 11 martie!
Transparență desăvârșită doar la făcut curățenie
Dacă la analizarea sumelor bugetare alocate în 2025 de Primăria Slobozia jurnaliștii au fost ignorați complet iar primarul a fugit de ei, cu totul altfel stau lucrurile atunci când vine vorba de mediatizarea acțiunilor instituției locale.
Compartimentul de comunicare aflat în subordinea directă a primarului Potor a dat dovadă de transparență exemplară și a transmis în cursul zilei de joi o invitație către jurnaliștii locali pentru participarea la o acțiune de ecologizare ce se va desfășura la finalul săptămânii în cartierul Bora.
Mai mult, pentru ca nu cumva cei din presă să se plângă că nu pot ajunge la evenimentul de importanță strategică pentru imaginea primarului, acestora li s-a comunicat în scris că li se va pune la dispoziție transport din zona Primăriei Slobozia până la Ocolul Silvic.
Compartimentul de comunicare a avut grijă să transmită reprezentanților presei și scopul pentru care aceștia trebuie să nu rateze evenimentul.
„Vă aşteptăm alături de noi pentru a surprinde în imagini şi relatări implicarea comunităţii şi eforturile depuse pentru un oraş mai curat şi mai verde. Vă mulţumim şi sperăm să ne fiţi alături în această iniţiativă de responsabilitate civică!”, au transmis reprezentanţii Primăriei Slobozia.
Și astfel, jurnaliștii nedoriți la discuțiile serioase despre banul public administrat local în 2025 sunt numai buni să imortalizeze momentele în care domnul primar Alexandru Potor, evident echipat cu mănuși și cu un sac de gunoi, va face din Slobozia un municipiu mai curat și mai verde!