Unirea Slobozia, remiză albă cu Politehnica Iași
Unirea Slobozia a rupt seria neagră de cinci înfrângeri consecutive cu un meci încheiat la egalitate, un punct scos din meci fără gol primit.
Unirea Slobozia a mai pus un punct în clasament în Superligă, după ce remizat, scor 0 – 0, cu Politehnica Iași pe terenul de la Clinceni.
Pe o vreme rece dar pe un teren foarte bine pregătit de localnici, cele două formații care se vor întâlni și în play-out-ul pentru evitarea retrogradării s-au angrenat într-o luptă în care au vrut să țină jocul cât mai departe de propriile careuri.
A rezultat o dispută aspră în treimea neutră, cu multe întreruperi ce au rupt din cursivitate.
Unirea Slobozia a încercat cu șuturi din afara careului să pună în pericol poarta moldovenilor dar Constantin Toma, din lovitură liberă, și Dorobanțu, din acțiune, au trimis mingea peste transversală.
Marius Lupu a avut șansa să ducă echipa la odihnă cu un gol în plus pe tabelă dar nu și-a făcut bine pașii și a ratat lovirea balonului din marginea careului mic, la o fază în care portarul ieșenilor era prins pe picior greșit.
Portarul Krell, cel mai bun jucător de la Unirea
Imediat după pauză fotbaliștii lui Adrian Mihalcea au făcut pasul în față în căutarea golului iar acest lucru îi putea costa scump în minutul 57: Tailson scapă singur cu portarul Krell dar nu reușește să-l dribleze și gazdele scapă cu bine.
Șapte minute mai târziu, o minge aruncată peste linia defensivă ajunge la Skuka, acesta o trimite în poartă dar golul este anulat pentru poziție de ofsaid.
Este trimis pe teren și vitezistul Bărbuț pentru a pătrunde în viteză în banda stângă iar acesta semnează o ocazie importantă în minutul 72, șut în diagonală din interiorul careului, minge prinsă de Jesus Fernandez.
Titularizat în locul portarului Rusu, Krell îi demonstrează antrenorului Mihalcea că a fost inspirat și salvează echipa în minutul 82: Skuka rămâne singur cu portarul dar acesta se întinde și respinge miraculos.
Unirea Slobozia putea marca în minutele de prelungiri însă mingea trimisă la bătaie în buza porții nu este ajunsă de atacantul Yusov iar Adăscăliței aproape că o trimite în poartă în încercarea de a o respinge.
DĂ CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO DE LA MECI!
Unirea Slobozia și Politehnica Iași încheie fără gol și se pregătesc deja pentru dueluri tari din play-out. Trupa lui Adrian Mihalcea câștigă din nou punct după o secetă de cinci etape și rămâne pe locul 13 în SuperLigă.
Următorul meci va fi tot unul pe teren propriu, vineri, 28 februarie, de la ora 17.00, cu Oțelul Galați, formație clasată pe locul 12, cu trei puncte în plus față de echipa din Slobozia.