Sport 

FOTBAL, LIGA 3: Nou-promovatei Farul Constanţa i-a fost frică de Unirea Slobozia şi a amânat meciul din prima etapă!

PROGRAM. Prima formaţie retrasă din seria în care evoluează Unirea Slobozia este echipa a doua a campioanei Viitorul Constanţa, adversara stabilită pentru trupa lui Enache Costea în etapa din acest weekend. Federaţia Română de Fotbal s-a reunit de urgenţă şi a decis ca Farul Constanţa să joace cu Unirea însă trupa de la malul mării a refuzat şi a obţinut amânarea partidei!

Fotbalul românesc se joacă la mica înţelegere mai ales în ligile inferioare şi acest lucru nu poate aduce progresul asumat şi promis de Federaţia Română de Fotbal. Nici n-a început ediţia 2017 – 2018 că deja sunt amânate partide doar pentru că una dintre echipe n-a avut timp o vară întreagă să-şi pună la punct detaliile organizatorice ori de lot. Vorbim de Farul Constanţa, formaţie venită din Liga 4 cu aere de candidată la promovarea pe repede înainte în liga a doua şi, de ce nu, în Liga Naţională.

Trimisă să joace în seria a doua din Liga 3 echipa de la malul mării a profitat de faptul că în serie s-au înscris iniţial 15 echipe iar prin împerechere una dintre ele era obligată să nu joace într-o etapă. Au alergat imediat cu o cerere la FRF pentru ca în prima etapă să nu fie programaţi pentru a câştiga o săptămână în plus de pregătire faţă de competitoare. Numai că, ghinion, cu trei zile înainte de startul oficial al campionatului Viitorul II Constanţa a anunţat că îşi retrage echipa din liga a treia întrucât are solicitări de la formaţii din Liga 2 pentru cei mai mulţi dintre tinerii care jucau sub comanda lui Cristian Cămui.

Interesant este că nici nu anunţaseră bine oamenii lui Gheorghe Hagi că retrag echipa din liga a treia că deja patru dintre fotbalişti fuseseră trimişi să îngroaşe lotul Farului Constanţa, doi dintre ei evoluând într-un amical câştigat de nou-promovată chiar a doua zi după ce decizia de retragere a devenit oficială! Mutare care alimentează ipoteza că de fapt Viitorul 2 ştia din timp că nu mai ţine echipa în liga a treia dar a amânat anunţul oficial tocmai pentru ca Farul Constanţa să obţină săptămâna „bonus” din partea FRF!

Unirea Slobozia va cere să se joace pe 6 septembrie

Nu-i nimic, atunci când te cheamă Farul Constanţa nu e vreo problemă să amâni meciul, fie el programat şi anunţat inclusiv pe site-ul Comisiei Centrale a Arbitrilor! Speriaţi că trebuie să debuteze pe propriul teren cu una dintre cele mai puternice echipe din seria a doua, Unirea Slobozia, grupare care şi-a anunţat ca obiectiv promovarea în liga 2, reprezentanţii Farului au obţinut amânarea partidei ce trebuia să aibă loc sâmbără, 26 august, de la ora 18.00 pe stadionul „Farul”. Când se va juca totuşi meciul? Depinde când vor cei de la Farul Constanţa, căci oficialii de la Federaţia Română de Fotbal nu au dat o dată certă pentru confruntare!

Cu programul dat peste cap de „mofturile” celor de la Farul Constanţa, oficialii echipei din Slobozia vor să joace cât mai repede meciul amânat, mai ales că fotbaliştii au intrat deja în febra meciurilor oficiale prin calificarea obţinută marţi în Cupa României pe terenul formaţiei Popeşti-Leordeni (foto). „Vom solicita Federaţiei Române de Fotbal să jucăm cu Farul pe data de 6 septembrie pentru a nu duce meciul spre finalul turului, atunci când şi vremea se va strica iar terenurile vor avea de suferit. Înţelegem că şi-au făcut un program având în vedere că iniţial ştiau că nu joacă şi suntem convinşi că nu vor refuza să ne confruntăm pe data de 6 septembrie, între etapele 2 şi 3.”, a comentat situaţia Ilie Lemnaru, directorul AFC Unirea 04 Slobozia.

 

Related posts