Unirea Slobozia, meci de pregătire cu Abatorul Slobozia. Ce jucător de la Steaua a ales să joace în galben-albastru
Unirea Slobozia s-a impus cu 7 – 1 într-un meci de pregătire cu Abatorul Slobozia și a anunțat trei jucători noi pentru noul sezon în Liga 2.
Unirea Slobozia a rulat tot lotul de fotbaliști, plus câțiva jucători aflați în probe, la meciul de pregătire disputat sâmbătă la Slobozia.
Abatorul Slobozia, adversară din Liga 4 ialomițeană, a rezistat foarte bine în prima repriză și a reușit să intre la pauză cu un meritat scor alb.
Antrenorul Adrian Mihalcea a schimbat aproape în totalitate în partea secundă și, beneficiind de căderea fizică a adversarilor, formația care reprezintă județul Ialomița în Liga 2 a înscris de șapte ori. (DĂ CLICK AICI PENTRU FOTOGRAFII DE LA MECI!)
Este al doilea meci de pregătire al formației după revenirea ca antrenor principal a lui Adrian Mihalcea, după victoria cu 11 – 0 în fața unei alte echipe din Liga 4, FC Urziceni.
Trei fotbaliști noi în compartimentul ofensiv
Unirea Slobozia are ca obiectiv un loc în play-off în Liga 2 pentru campionatul 2023 – 2024. Ambițios din fire, Adrian Mihalcea vrea apoi să prindă măcar un loc de baraj cu echipa sa în care să se joace cu promovarea în Liga 1 pe masă.
Pentru atingerea obiectivului echipa sa are trei fotbaliști noi în lot, după cum anunță conducerea AFC Unirea 04 Slobozia.
Chiar dacă este mai degrabă adeptul unui joc defensiv, în care echipa sa să nu primească gol, Mihalcea vrea mai multe goluri în dreptul echipei Unirea și va avea sub comanda sa trei fotbaliști cu un apetit deosebit pentru gol.
În tricoul galben-albastru va juca unul dintre cei mai buni fotbaliști de la Steaua București, mijlocașul ofensiv Ștefan Pacionel, în vârstă de 24 ani.
Despre el s-a vorbit în ultima vreme că va evolua la Farul Constanța, echipa campioană a României, dar, iată, el este confirmat pentru sezonul viitor la Unirea Slobozia, în Liga 2.
Pentru atac, Unirea Slobozia va miza pe un vârf din Croația, de 27 ani, fost jucător la Metaloglobus București, formație pentru care a înscris 5 goluri în 2023.
În compartimenul ofensiv vine și tânărul de 18 ani Alexandru Melniciuc, atacant central, ultima dată la CS Universitatea Craiova.



