Favorite Sport 

Adrian Mihalcea: „Trebuie să rămânem la fel de bătăioși și de concentrați pentru a ne păstra primul loc în Liga 2”

Adrian Mihalcea, antrenorul principal al echipei care conduce în Liga 2, își dorește tribune pline și un rezultat pozitiv la meciul cu Steaua.

Adrian Mihalcea este un antrenor mulțumit în acest moment. Echipa sa, Unirea Slobozia, a urcat pe primul loc în Liga 2 și se află în grafic pentru un loc în play-off.

Perfecționist, însă, tehnicianul cere în continuare fotbaliștilor săi aceeași ambiție și concentrare pe teren, dispciplină tactică și seriozitate, lucruri ce au urcat echipa pe primul loc în clasament.

Într-un cuvânt, atitudine de învingători, numai bună de probat în meciul pe care Unirea Slobozia îl are cu Steaua București, sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 11.30, pe stadionul Municipal Slobozia.

Adrian Mihalcea: „Suntem favoriți dar nu trebuie să facem de acum înainte lucruri supranaturale”

După o serie de rezultate foarte bune Unirea Slobozia este pe primul loc în Liga 2. Cât de greu va fi să se mențină pe prima poziție?

A fost destul de greu să ajungem pe primul loc în clasament și va depinde numai de noi cât vom reuși să rămânem la nivelul acesta competițional.

Fotbalistic echipa a arătat că are valoare. În ce măsură sunt pregătiți mental fotbaliștii să păstreze ritmul și, implicit, poziția în ierarhie?

Am fost pregătiți mental și până acum, am jucat cu echipe destul de bune și ne-am ridicat la un nivel ridicat atât fotbalistic cât și mental. Într-adevăr, acum presiunea va fi mult mai mare pe umerii jucătorilor. Prin poziția noastră suntem favoriți dar nu trebuie să facem de acum înainte lucruri supranaturale. Trebuie să rămânem la fel de bătăioși, de concentrați și cu gândul doar la detaliile tactice discutate înainte de meci.

Cum este meciul cu Steaua?

Steaua este o echipă extrem de periculoasă, o echipă ce are jucătorii de un nivel peste media Ligii 2. Conjunctural ei se află în această situație, nicidecum nu se considerăm superior lor. Va fi un meci de luptă, un meci de încărcătură. Noi suntem pregătiți pentru meciul cu Steaua, ne-am antrenat în ultimele două săptămâni cu jucătorii pe care i-am avut la dispoziție, având în vedere că am avut fotbaliști la loturile naționale.

Rămâne Unirea Slobozia invincibilă și după meciul cu Steaua?

Ne dorim din suflet acest lucru! Obiectivul nostru în meciul cu Steaua este acela de a câștiga trei puncte pentru a face un pas foarte important pentru calificarea în play-off. Îmi doresc să nu pierdem și să avem același linie pozitivă de rezultate, o constanță care ne-a adus primul loc în Liga 2.

Unirea Slobozia joacă sâmbătă pe teren propriu cu Steaua București. Biletele se găsesc la sediul clubului

Related posts