Consiliul Județean Ialomița a majorat substanțial valoarea de execuție a unui sector de drum județean
Consiliul Județean Ialomița a modificat valoarea investiției de reabilitare a sectorului de drum județean cuprins între Buești și Mărculești.
Consiliul Județean Ialomița a actualizat valoarea de execuție a reabilitării unei porțiuni din DJ 201, finanțată parțial de la bugetul de stat și parțial din bugetul județean.
Este vorba de porțiunea de drum județean dintre Buești (km 57+000) și Mărculești (84+000), în total 27 kilometri.
Modificarea s-a produs ca urmare a scumpirilor accelerate din ultimele luni ale materialelor de construcții și manoperei dar, mai ales, în ceea ce privește costul asfaltului deja așternut ori ce urmează a fi pus în operă.
Consilierii în concediu s-au mișcat cu viteza luminii
Valorile majorate au fost aprobate de consilierii județeni, convocați joi într-o ședință extraordinară de președintele Marian Pavel.
Cum mulți dintre aleșii județeni sunt plecați în concedii s-a ales varianta ședinței în sistem on-line ca să atingă numărul minim de consilieri. 28 dintre consilierii județeni au fost prezenți la reuniunea care a durat mai puțin de 20 minute și care a avut pe ordinea de zi doar șase proiecte de hotărâre.
Cu gândul mai mult la vacanțe și la relaxare, consilierii județeni prezenți la ședința extraordinară desfășurată on-line nu au avut curiozitatea să afle care este procentul de majorare a valorii de execuție a celor două tronsoane de drum județean.
Au ridicat doar mâna a aprobare și au fost bucuroși că ședința s-a terminat repede și nu le-a răpit timp prețios de concediu.
Marian Pavel: „Până la sfârșitul anului vom avea asfaltată calea de rulare”
Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița, a explicat pentru infoialomita.ro de ce a fost nevoie de majorarea substanțială a valorii investiției de reabilitare a drumului județean Buești – Mărculești.
„Sunt dispoziții de șantier ce trebuiau aprobate.Am aprobat indexările date prin Ordonanță de Guvern pentru că aceste documente vor merge la Ministerul Dezvoltării pentru a fi semnat un act adițional pe noile valori. 90% dintre aceste majorări se duc către Ministerul Dezvoltării.”, a explicat șeful instituției județene.
În opinia sa actualele contracte de execuție pentru cele două sectoare (Buești – Slobozia și Slobozia – Mărculești) vor fi reziliate pentru că majorările depășesc un procent de 15%.
„Este clar o majorare a costului investiției, este o altă decizie care trebuie implementată. Cu cei care sunt astăzi în contract sau fără cei care sunt astăzi în contract. Contractul se va rezilia pentru că este o modificare substanțială de contract. Din situația de lucrări a reieșit o creștere mai mare de 15% iar ANAP ne spune că nu putem să mai continuăm cu societarea respectivă pentru a fi evitate suspiciunile că se avantajează societatea câștigătoare în detrimentul altor competitori la licitația pentru atribuirea lucrării.”, a adăugat Pavel.
Noi am aprobat sumele acestea pe actualul proiect. Se reziliază contractul, se face o expertiză și se va stabili ce mai este de executat. Și nu va mai veni constructorul cu prețul la asfalt cât s-a ofertat anul trecut ci cu prețul la asfalt real, cel de astăzi. Eu zic că până la sfârșitul anului vom avea asfaltată calea de rulare. (MARIAN PAVEL, președinte Consiliul Județean Ialomița)
Consiliul Județean Ialomița va rezilia contractele actuale de execuție, va face o expertiză și va stabili ce mai este de executat iar noua valoare va face obiectul unei viitoare proceduri de atribuire a lucrării. Prin licitație sau prin atribuire directă.
Evoluție valori aprobate de Consiliul Județean Ialomița pentru drumul județean Buești – Mărculești
30 martie 2021: 33,17 milioane lei (6,75 milioane euro)
1 octombrie 2021: 35,13 milioane lei (7,1 miloane euro)
7 iulie 2022: 50,53 milioane lei (10,21 milioane euro)
Costul investiției a explodat în 15 luni: plus de 50%!
Contractele de execuție pentru cele două tronsoane de drum județean au fost semnate în luna martie a anului trecut (vezi foto!). Potrivit deciziei consilierilor județeni din data de 30 martie 2021 valoarea investiției pe cei 27 kilometri de drum a fost stabilită la 33,17 milioane lei cu TVA (din care C+M 30,44 milioane lei), echivalentul a circa 6,75 milioane euro cu TVA.
După doar șase luni, tot consilierii județeni au aprobat majorarea valorii investiției. Se întâmpla într-o ședință de îndată în data de 1.10.2021, dată de la care lucrarea avea să coste 35,13 milioane lei cu TVA (din care C+M 32,19 milioane lei cu TVA), echivalentul a circa 7,1 milioane euro cu TVA.
În fine, miercuri, 7 iulie 2022, la 15 luni distanță de la semnarea contractelor de execuție pe cele două tronsoane, aleșii județeni au aprobat mai întâi actualizarea devizelor de execuție până la un total de 42,06 milioane lei cu TVA (din care C+M 39,8 milioane lei cu TVA), echivalentul a circa 8,5 milioane euro.
Și lucrurile nu s-au oprit aici pentru că imediat după actualizarea devizelor de lucrări au votat fără să comenteze și devizul general estimativ cu coeficienții de ajustare, potrivit OUG nr. 47/2022, faza execuție lucrări.
Astfel, dintr-un condei, nota de plată a ajuns pentru drumul județean Buești – Mărculești la 50,53 milioane lei cu TVA (din care C+M 47,52 milioane lei cu TVA), echivalentul a 10,21 milioane euro.
Raportat la valoarea stabilită în urmă cu 15 luni investiția și-a majorat costurile cu peste 50%!