Consiliul Județean Ialomița modernizează infrastructura medicală în județ
Consiliul Județean Ialomița anunță că până la sfârșitul anului va fi funcțional noul Bloc Operator al Spitalului Județean de Urgență Slobozia.
Una dintre prioritățile investiționale ale Consiliului Județean Ialomița în ultimii ani a fost modernizarea infrastructurii medicale din județ.
Cea mai importantă unitate medicală din Ialomița, Spitalul Județean de Urgență din Slobozia, își schimbă fundamental aspectul și punctează spectaculos în ceea ce privește dotările în aparatură medicală de ultimă generație.
Noul Bloc Operator de la Spitalul Slobozia are o suprafață construită de 6.233 mp iar pentru edificarea lui s-au alocat fonduri de peste 96,7 milioane lei, aproape 20 milioane euro, bani ce vor aduce și dotări moderne pentru siguranța pacienților și a personalului medical.
„Modernizăm infrastructura medicală în Ialomița! Punem pasiune și responsabilitate în fiecare proiect. Clădirea noului Bloc Operator al Spitalului Județean de Urgență Slobozia este aproape finalizată, urmând să completăm scara de incendiu și dotările interioare. Până la sfârșitul acestui an, acest proiect esențial pentru sănătatea județului va fi pe deplin funcțional.”, a transmis Marian Pavel, într-o postare pe Facebook.
Președintele Consiliului Județean Ialomița a ținut să le mulțumească celor implicați în proiectul modernizării Spitalului Județean de Urgență Slobozia, investiții cu termen de finalizare anul 2025.