CSM Unirea Slobozia, doar locul 4 la turneul de promovare în Liga Florilor
CSM Unirea Slobozia va juca și în sezonul competițional 2022 – 2023 în liga secundă de handbal feminin.
CSM Unirea Slobozia a încheiat pe locul 4 din 4 turneul de promovare în Liga Florilor.
Echipa feminină de handbal a Clubului Sportiv Municipal Slobozia a pierdut toate cele trei meciuri disputate în turneul de promovare/retrogradare organizat la Râmnicu Vâlcea.
După cum era de așteptat, cele două formații din prima ligă de handbal feminin a României și-au păstrat fără emoții locurile pe prima scenă.
CSM Unirea Slobozia, prestație oscilantă cu CS Dacia Mioveni
CSM Unirea Slobozia a rezistat în primul meci, jucat cu CS Dacia Mioveni, formație din Liga Florilor, doar 15 minute, atunci când scorul era egal, 10 – 10. A urmat o serie neagră pe faza de atac, cu nu mai puțin de șase atacuri consecutive fără gol marcat iar la pauză echipa mai experimentată își asigurase avansul decisiv, scor 18 – 13.
În partea secundă a început goana pentru recuperarea terenului pierdut și în mintul 40 speranțele reapar, atunci când handicapul de pe tabelă s-a strâns la un singur gol.
A urmat însă o cădere totală în apărare, cu o serie incredibilă de 13 goluri primite din tot atâtea atacuri, și cu 5 minute înainte de final scorul căpătase proporții rușinoase, 33 – 24.
CS Dacia Mioveni ridică însă piciorul de pe accelarație și se impune la final la doar 5 goluri, scor 33 – 24.
Echipă de-un sfert de oră și cu CSM Slatina
CSM Slatina – CSM Unirea Slobozia s-a jucat sâmbătă și a adus a doua înfrângere, sinonimă cu ratarea promovării în Liga Florilor.
Ca și în primul meci, Unirea n-a rezistat decât 15 minute (scor 7 – 7). Eliminarea de două minute a Cătălinei Sava și o apărare depășită clar au generat la pauză un handicap de cinci goluri (19 – 14).
CSM Slatina s-a întors de la odihnă de parcă meciul abia începea, a amendat nemilos fiecare eroare din apărarea adversă dar s-a strâns foarte bine și pe propriul semicerc.
Diferența de pe tabelă s-a mărit constant până la un scor final 35 – 23 ce arată adevărata prăpastie dintre o echipă de locul 11 în Liga Florilor și o formație de locul 2 într-una dintre seriile din Divizia A.
CSM Unirea Slobozia n-a obținut nici măcar victoria de onoare
Învinsă și ea în primele două meciuri, Universitatea Cluj și-a dorit din meciul cu Unirea Slobozia să obțină victoria prin care să evite ultimul loc la finalul barajului.
De data aceasta rezistența a fost mai lungă de un sfert de ceas, 21 fiind ultimul minut în care CSM Unirea Slobozia a mai contat în meci, scor 11 – 11.
CSM Unirea Slobozia a afișat apoi o lipsă de idei în atac și o apărare prea ușor de depășit ce le-au dus pe clujence la odihnă la adăpostul a patru goluri, scor 18 – 14.
Apăsate și se înfrângerile din primele două meciuri dar, mai ales, de oboseala acumulată, fetele pregătite de Constantin Frâncu nu au mai avut forța necesară unei reveniri iar Universitatea Cluj a știut inteligent să-și asigure succesul pentru locul 3, obținut după victoria cu 33 – 31.
Cum anticipasem deja de dinaintea startului turneului, programul meciurilor le-a favorizat pe cele două echipe din Liga Florilor, CS Dacia Mioveni și CSM Slatina, formații care și-au păstrat locurile în prima ligă și au parafat parteneriatul cu o remiză amicală în partida directă, scor 27 – 27.