CSM UNIREA Slobozia pierde dar joacă în turneul de baraj pentru promovarea în Liga Florilor
CSM UNIREA Slobozia a pierdut în deplasare cu CSU Știința București dar a profitat de înfrângerea celor de la CSU Cluj-Napoca.
CSM UNIREA Slobozia va juca în turneul de baraj pentru promovarea în Liga Florilor, prima ligă de handbal feminin.
Ultima etapă din turneul de promovare a fost una cu două meciuri decisive pentru stabilirea locurilor 3 și 4, locuri de baraj, pentru care s-au luptat până în ultimul moment trei echipe.
Înaintea partidelor din runda cu numărul 14 CSM UNIREA era pe locul 3, cu 21 puncte, urmată de CSU Știința București, cu 19 puncte, și CSU Cluj-Napoca, tot 19 puncte.
Pentru a fi sigură de calificare, echipa lui Ion Ivan nu trebuia să piardă în meciul cu CSU Știința București. Pe teren, însă, echipa mai bună a fost cea bucureșteană, care avea locul 3 acontat încă de la pauză, scor 17 – 9.
În partea secundă gazdele și-au conservat inteligent avansul de 8 goluri (cum nu au reușit fetele de la UNIREA Slobozia în meciul cu CSM Galați) și s-au bucurat la final pentru o victorie lejeră, scor 38 – 27.
Spre norocul echipei Clubului Sportiv Municipal UNIREA Slobozia, vestea bună a venit de la Galați, acolo unde CSM Galați, deja promovată în Liga Florilor, a respectat competiția și a trecut cu 29 – 27 de CSU Cluj-Napoca, formație ce se mulțumește doar cu locul 5.
Turneul de baraj de promovare în Liga Florilor se va disputa în patru la finalul lunii mai, cu meciuri fiecare cu fiecare. Din Divizia A s-au calificat CSU Știința București și CSM UNIREA Slobozia, iar din Liga Florilor vor juca CSM Slatina și CSM Târgu Jiu.

