Eveniment Favorite Social 

DEMERS CIVIC: Doar puțin peste o mie de semnături împotriva noii celule de deșeuri periculoase de la Slobozia

O campanie de strângere se semnături demarată în anul 2018 împotriva extinderii depozitului de deșeuri periculoase de la Slobozia este una dintre metodele prin care investiția poate fi stopată.

Printr-un demers civic inițiat de Mihaela Stoica, consilier local PNL la Slobozia, peste o mie de oameni au semnat împotriva noii celule de depozitare deșeuri periculoase.

Intitulată NU VREM DEȘEURI PERICULOASE ÎN SLOBOZIA, campania de strângere se semnături este încă deschisă cetățenilor care nu vor ca zona să se transforme în groapa de gunoi a României.

SEMNEAZĂ ACUM AICI dacă nu vrei și mai multe deșeuri la Slobozia!

Procedura de susținere cu semnătură durează doar câteva secunde iar cei care doresc să o facă POT ACCESA ACEST LINK!

Un număr cât mai mare de semnături poate întoarce din drum un proiect ce a intrat pe ultima sută de metri și care poate afecta iremediabil mediul înconjurător.

O investiție ce a primit undă verde de la Primăria Slobozia, prin semnătura primarului Adrian Mocioniu, la începutul acestui an.

În acest moment Vivani Salubritate Slobozia deține un depozit de deșeuri periculoase la ieșirea din municipiu dar acesta este aproape plin după ce aici s-au depozitat deșeuri aduse din toată România.

Lângă celula existentă de 40.000 tone se dorește construcția unei noi celule, de o capacitate de șase ori mai mare.

Peste 240.000 tone de deșeuri periculoase vor fi îngropate la o adâncime de 3 metri pe o suprafață mai mare de un hectar, 10.500 mp.

Locația se află la 2,6 km de Slobozia, 3 km de Amara, 2 km de Păltiniș, 3,35 km de Fundata, după măsurătorile celor de la Agenția pentru Protecția Mediului.

Conform acordului de mediu emis sub semnătura directorului Laurențiu Ghiauru, noua celulă de deșeuri nu va afecta ariile naturale protejate deși la doar 2,5 km este aria protejată a lacului Amara iar la 3,7 km aria protejată Culoarul Ialomiței.

Aflată în insolvență, societatea Vivani Salubritate susține că are posibilitatea financiară de a construi noua celulă, estimată la un cost de 3,5 milioane lei.

Cifrele financiare oficiale contrazic promisiunile investitorului. La nivelul anului 2018 societatea a avut o pierdere de 1,16 milioane lei la o cifră de afaceri de peste 15,14 milioane lei.

Related posts