Eveniment Favorite Social 

Fetești: Comercianții mai au doar câteva zile pentru a se înscrie la Festivalul Tradițiilor Pescărești

Fetești: Festivalul Tradițiilor Pescărești se va desfășura în perioada 22 – 24 august, în zona Parcului Trandafirilor din Fetești Oraș.

Primăria Municipiului Fetești îi anunță pe comercianții care vor să participe anul acesta la Festivalul Tradițiilor Pescărești că au mai rămas doar câteva zile în care aceștia au posibilitatea de a se înscrie pe lista celor ce vor avea un stand la eveniment.

„Ultimele zile pentru înscrieri la Festivalul Tradițiilor Pescărești! Comercianții, producătorii și expozanții care vor să se alăture acestui eveniment mai pot depune solicitările până joi, 30 iulie, ora 16.00.”, anunță municipalitatea într-o postare pe pagina proprie de Facebook.

Evenimentul este o aniversare a culturii locale, de la delicioasa gastronomie pescărească, intens gustată și apreciată de participanți, la expoziții tematice, toate într-o atmosferă specială creată de spectacole artistice în care voia bună este cuvântul de ordine.

Festivalul Tradițiilor Pescărești este organizat de Primăria Municipiului Fetești împreună cu Consiliul Județean Ialomița și va avea loc în perioada 22 – 24 august pe malul stâng al Brațului Borcea, în Parcul Trandafirilor din cartierul Fetești Oraș.

Related posts