Administrație Favorite Politică 

Gabriela Firea nu vrea să ia povara financiară de pe umerii Consiliului Județean Ialomița

Gabriela Firea nu intenționează să transfere la Ministerul înființat pentru ea costul stimulentului acordat pentru primul și al doilea născut în Ialomița.

Gabriela Firea nu vrea să ia povara financiară de pe umerii Consiliului Județean Ialomița.

Într-o conferință de presă organizată la Slobozia ca să afle lumea că există și că este ditamai ministru peste Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, minister înființat de PSD și PNL ca să primească și ea o funcție de demnitar, Gabriela Firea a spus multe și a transmis nimic.

A promis că va face tot ce-i stă în puteri pentru a proteja familiile cu probleme de violență conjugală dar și pentru a stimula natalitatea însă când a fost rugată de jurnaliști să explice „măsurile concrete” promise, Firea a scăldat-o în cel mai pur stil politicianist, în bine-cunoscuta gargară social-democrată.

Gabriela Firea nu vrea la nivel național stimulentul pentru nou-născuți

Consiliul Județean Ialomița oferă din 2019, de la bugetul județean, 2.000 lei pentru primul nou-născut într-o familie cu domiciliul în județ, respectiv 2.500 lei pentru al doilea copil venit pe lume.

Întrebată dacă intenționează să preia la nivel național politica de stimulare a natalității a administrației județene și, implicit, plata de la bugetul de stat a sumelor necesare, social-democrata a dat din colț în colț și a ales să se laude în loc să răspundă direct.

Și în București tot Primăria Capitalei acorda un stimulent financiar pentru un nou-născut, nu neapărat primul din familie, în valoare de 2.500 lei și aceeași sumă pentru femeia însărcinată. Mă bucur că și Consiliul Județean Ialomița acordă aceste stimulente financiare pentru nou-născuți.

În discuțiile cu ministrul finanțelor vom stabili exact ce sume vor rămâne în continuare la Consiliile Județene și Primării și ce sume vor fi acordate prin noul minister înființat.

Ne propunem ca prin măsuri cât se poate de concrete să ajutăm la creșterea natalității și la convingerea cât mai multor familii care au o reținere din punct de vedere financiar să aibă copii, să simtă că sunt sprijiniți de stat.”, a spus Gabriela Firea.

Marian Pavel, grijuliu nevoie mare cu Guvernul PSD – PNL

Pentru a-i sări în ajutor colegei din PSD, Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița, s-a simțit obligat să adauge că nu este nevoie de mutarea efortului financiar de pe umerii administrației județene pe umerii bugetului național.

Te mai așteptăm Gabi în județul Ialomița, cu proiecte de creștere a natalității, ceea ce facem și noi în Ialomița. Cred că este până la urmă și o problemă a autorității publice locale dincolo de sprijinul financiar pe care îl acordă statul într-un fel sau altul. Fiecare autoritate publică locală, fiecare Consiliu Județean trebuie să facă demersuri în acest sens.

Noi, în Ialomița, ne confruntăm cu familii cu nevoi și după ce soția rămâne însărcinată încep să își facă domiciliul în Ialomița pentru a primi acest ajutor. Dacă s-ar extinde la nivelul țării atunci nu ar mai trebui să fie o problemă dar ar trebui să fie sprijin financiar pe diverse zone de administrație. Că doar Guvernul României de unde atâtea resurse financiare?!”, a transmis Marian Pavel.

Gâdilată de vorbele mieroase, Gabriela Firea a punctat decisiv: Mă bucur că ne-am revăzut în această formulă, am fost colegi la Senat și vreau să transmit presei locale cât de implicat era domnul senator Marian Pavel, ați avut un reprezentant foarte activ în Senat.

Related posts