Educație Favorite Politică 

Raluca Dumitrescu: „Am așteptat destul o ROMÂNIE EDUCATĂ, este timpul să avem și o ROMÂNIE VINDECATĂ!”

Raluca Dumitrescu, deputat PSD de Ialomița, l-a întrebat pe ministrul educației care este strategia instituției sale pentru ca România să le ofere elevilor un viitor.

Raluca Dumitrescu, parlamentar social-democrat de Ialomița, a transpus într-o interpelare dureros de sinceră și de reală drama prin care trec elevii din România.

În contextul pandemiei care a dat peste cap sistemul educativ din țară, elevii, mai ales cei din mediul rural, au din ce în ce mai puține șanse de a se educa la un nivel propice pentru a aduce mult-promisa ROMÂNIE EDUCATĂ.

Fiecare copil ar trebui să poarte un însemn pe care să scrie: Fragil! Conține visuri!”

Interpelarea adresată ministrului educației începe cu un fragment dintr-o compunere a unui copil de 13 ani, unul dintre cei un milion de elevi din mediul rural din România, care a avut de răspuns la celebra întrebare „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”.

Mă numesc Andrei și am 13 ani. Visul meu e să devin avocat și să apăr copiii și oamenii care nu au nicio vină. Acesta a devenit visul meu după ce a murit tatăl meu. Lui i-am promis că o să mă fac avocat și că o să fac politică. Asta s-a întâmplat acum 3 ani. E, până acum 3 ani am văzut viața roz, dar după ce a murit tatăl meu am deschis ochii mai bine și am văzut cum este viața. De atunci mi-am promis și eu că o să mă fac avocat și n-o să mai fie lumea așa.”, a scris elevul Andrei.

Andrei e norocos. A avut cândva un tată care l-a învățat să viseze. Iar dacă visul nu-i va fi smuls din suflet în anii următori, poate va deveni avocat și poate va intra în politică. Deși suntem deja prea mulți… În jurul lui însă, în județul Ialomița, care m-a trimis să îl reprezint aici, în Parlament, sunt elevi care nu mai visează demult la nimic. Colegul de bancă al lui Andrei, mi-a povestit profesorul prin amabilitatea căruia am avut acces la această compunere, obișnuiește să spună: „Nu pot să visez, domnu”. În capul meu e întuneric!””, îi transmite Raluca Dumitrescu ministrului educației.

În opinia parlamentarului de Ialomița, din nefericire în situația lui Andrei sunt zeci de mii de cazuri: „O țară întreagă de elevi cu traume. Zeci de generații pe care sistemul de învățământ românesc nu-i protejează. Și nu o fac, îndrăznesc să spun cu toată responsabilitatea, pentru că singura preocupare a sistemului e să se protejeze pe sine. Da, avem profesori extraordinari! Avem manageri școlari dedicați, manuale excelente, politici educaționale excepționale… Dar elevii școlilor românești nu știu să scrie și să citească. Și nici nu vor învăța atâta vreme cât sunt abuzați fizic și mental în fiecare zi, sistematic.”.

Nu caut vinovați pentru această realitate dezolantă. În capul elevilor noștri e întuneric pentru ca noi toți am stins lumina. Noi i-am lăsat pradă unui sistem care nu se iubește decât pe sine. Și tot noi avem obligația să îi salvăm. Pentru că ei cresc acum, pe tura noastră. (RALUCA DUMITRESCU, deputat PSD de Ialomița)

Ministrul educației, solicitat să ofere strategia în care elevilor li se garantează dreptul de a se vindeca de traume și dreptul de a visa

Și de-ar fi doar atât. Dar îi vedem în fiecare zi trecând pe lângă noi. Mănâncă panglici de jeleu de 50 de bani bucata, își păcălesc foamea cu subproduse alimentare supra-procesate, învață în bănci mizere care le aduc în dar scolioza… Iar cei care scapă și ajung la licee, sunt așteptați de alcool și tutun… Și de un sistem autoimun care le mutilează visele în numele educației și al siguranței.”, continuă Raluca Dumitrescu.

În aceste condiții este nevoie urgentă de o strategie clară și coerentă a Ministerului Educației pentru a le oferi acestor copii o șansă la o viață le care încă visează pe băncile școlilor.

Domnule Ministru, cred că cea mai oportună soluție e gândirea unor măsuri cu efect rapid și de termen lung pentru a evita pe viitor aceste tragedii. Care este, concret, pe etape strategia Ministerului Educației ca să avem o Românie în care elevilor li se garantează dreptul de a se vindeca de traume și dreptul de a visa? Am așteptat destul o “ROMÂNIE EDUCATĂ”, este timpul să avem și o „ROMÂNIE VINDECATĂ”!”, își încheie interpelarea Raluca Dumitrescu.

Related posts