Eveniment Favorite Social 

IALOMIȚA: 9.000 lei amendă pentru 12 călători transportați în picioare

Ialomița: Acțiune pe linia transportului de persoane, desfășurată marți dimineață de polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița.

Echipe de la Poliția Rutieră Ialomița au efectuat marți dimineață, în intervalul orar 07.30 – 09.00, acțiuni de control privind respectarea condițiilor de transport public persoane.

Acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere publice de persoane, prin verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto.

Au mai fost verificate respectarea traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente, respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare, și valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului.”, a transmis IPJ Ialomița.

Amendă usturătoare pentru un conducător de microbuz

Polițiștii au testat cu aparatul etilotest toți conducătorii de autovehicule care efectuează acest gen de transport, în vederea identificării conducătorilor care au consumat băuturi alcoolice.

În cadrul unui filtru pe DN 2C, polițiștii Serviciului Rutier au oprit, pentru control, un microbuz ce efectua transport rutier de persoane peste limita numărului de locuri înscris în certificatul de înmatriculare pe ruta Amara – Slobozia, 12 pasageri fiind transportați în picioare.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 9.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor H.G. 69/2012.

Polițiștii ialomițeni reamintesc conducătorilor auto care efectuează transport de persoane că nerespectarea obligației de a efectua transport rutier de persoane numai în limita numărului de locuri înscris în certificatul de înmatriculare, se sancționează cu amendă de la 9.000 la 12.000 de lei.

De asemenea, nerespectarea de către conducătorul auto, în cazul efectuării transportului rutier de persoane, a obligației de a emite bilete sau legitimații de călătorie sau emiterea de bilete sau legitimații de călătorie necorespunzătoare tarifelor aferente distanței parcurse de persoanele transportate, se sancționează cu amendă de la 9.000 la 12.000 de lei. (FOTO: IPJ Ialomița)

Related posts