Pensii speciale 2022. Media lunară depășește echivalentul a 2.700 euro
Pensii speciale 2022. 9826 români sunt fericiții beneficiari ai unor pensii de serviciu, cunoscute ca pensii speciale.
Pensii speciale 2022, un efort colosal susținut de la bugetul de stat pentru aproape 10.000 de români.
Suma lunară achitată de la bugetul de stat (cea mai mare parte) și de la bugetul asigurărilor sociale a ajuns în luna mai la aproximativ 132,8 milioane lei (circa 26,8 milioane euro) dacă luăm în calcul cei 9.826 beneficiari și o pensie medie de 13.514 lei.
Asta înseamnă că anual, pentru achitarea pensiilor de serviciu bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale surportă circa 1,6 miliarde lei (echivalentul a peste 320 milioane euro).
Cine umflă potul cel mare la pensii speciale
Judecătorii și procurorii ieșiți la pensie sunt, de departe, cei mai fericiți beneficiari ai pensiilor speciale.
Conform datelor prezentate de Casa Națională de Pensii Publice, în plată în luna mai au fost 4.672 beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor.
Ei au încasat o pensie medie de 20.487 lei, din care, atenție, 16.317 lei cotă suportată de la bugetul de stat și 4.110 lei din bugetul asigurărilor sociale.
Pensiile de serviciu pentru cei care au făcut parte din Corpul diplomatic și consular al României au fost acordate unui număr de 772 persoane. Pensia medie a fost în luna mai de 5.786 lei, din care 2.830 lei de la bugetul de stat.
Pe lista celor cu pensii speciale au intrat 737 persoane, beneficiare ale legislației privind statutul funcționarului public parlamentar. Pensia medie a fost de 4.924 lei, din care circa jumătate, 2.529 lei, suportată de la bugetul de stat.
Personalul aeronatutic civil navigant profesionist din aviația civilă din România numără 1.394 pensionari ce au primit o pensie medie de 11.345 lei, din care 7.522 lei suportați din bugetul de stat.
Foștii angajați de la Curtea de Conturi, 569 persoane, au încasat o pensie medie de 8.464 lei, din care de la bugetul de stat s-a suportat valoarea medie de 3.417 lei.
În fine, 1.682 persoane beneficiare ale legislației privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instațelor judecătorești și Parchetelor au încasat o pensie medie de 4.964 lei, din care 2.556 lei suportați din bugetul statului.