Primăria Fetești îi invită pe locuitori să doneze sânge pentru salvarea celor ce au nevoie de transfuzii
Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița, în parteneriat cu Protopopiatul Fetești și Primăria Fetești, organizează o acțiune de donare sânge.
Primăria Municipiului Fetești îi invită pe localnicii care vor să se implice în salvarea bolnavilor ce au nevoie de sânge să participe la o acțiune de donare sânge.
Persoanele fără probleme de sănătate, care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional, sunt așteptate să participe la această acțiune în ziua de joi, 29 februarie, între orele 8.00 și 13.00, la sediul Protopopiatului Fetești, situat pe strada Călărași, nr. 381.
Donatorii beneficiază de un card valoric de 280 lei
Donatorii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani, greutatea de peste 50 kg, și să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni.
Persoanele care donează sânge beneficiază de un card valoric încărcat cu suma de 280 lei, pentru achiziția de produse alimentare. În plus, donatorii primesc și o zi liberă de la locul de muncă sau de la școală.
Acțiunea pentru donare de sânge este organizată de Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița, în parteneriat cu Protopopiatul Fetești și Primăria Municipiului Fetești.