Primarul municipiului Slobozia, înjurat, scuipat și amenințat
Dragoș Soare, primarul municipiului reședință de județ, a fost agresat verbal de un individ nemulțumit că nu i-a fost lăsat mai mult spațiu de parcare.
Primarul municipiului Slobozia a depus joi o plângere penală împotriva unui individ care l-a înjurat, scuipat și amenințat pe una dintre străzile orașului.
Disputa a avut loc miercuri, pe când Dragoș Soare își parca mașina pe marginea drumului. Aflat la volanul unei mașini înmatriculate în Germania, un individ a considerat că nu i-a fost lăsat suficient spațiu și a reacționat într-un mod golănesc.
„O persoană care conducea o mașină cu numere de Germania, pentru faptul că nu i-am lăsat în față 2 metri ca să poată să-și manevreze mașina a ieșit din mașină, m-a înjurat, a scuipat spre mine, m-a amenințat.”, a anunțat joi primarul municipiului la ședința lunară a Consiliului Local Slobozia.
Edilul a adăugat că persoana care i-a adresat injurii nu știa că este primarul municipiului și că a depus în cursul zilei de joi o plângere penală împotriva acesteia.
Dragoș Soare: „Vom lua cele mai dure măsuri împotriva unor astfel de persoane”
„Vreau ca Poliția Locală să-și facă treaba foarte bine. Am plecat acasă cu o mare frustrare. Eu sunt primarul municipiului Slobozia și am avut unde să sun, am avut autoritatea să intervin dar mă întreb ce se întâmplă cu un cetățean care pățește așa ceva. Ce s-ar fi întâmplat dacă soția mea, dacă soția oricărui cetățean ar fi pățit așa ceva?”, s-a întrebat Dragoș Soare.
„Este inadmisibil să avem astfel de atitudini, de agresiuni împotriva cetățenilor municipiului Slobozia. Vom face tot ce ne stă în putere ca siguranța cetățeanului și integritatea lui să fie protejate. Vom lua cele mai dure măsuri.”(DRAGOȘ SOARE, primar municipiul Slobozia)
Primarul Dragoș Soare a anunțat că a discutat la nivelul Poliției Locale și a Poliției Naționale cu privire la un plan de acțiune împotriva indivizilor care au astfel de apucături.
„Declar public că voi face și voi susține împreună cu Poliția Locală și Poliția Națională o campanie de descurajare a tuturor persoanelor care au astfel de atitudini în Slobozia, fie locuitori, fie persoane care vizitează municipiul.”, a mai spus primarul.