PSD: „Noi votăm pentru actualizarea pensiilor militare!”
PSD cere PNL să înceteze de urgență sarabanda fentelor electorale cu proiectele de lege privind pensiile militare.
PSD anunță că va vota în Parlament modificările legislative ce rezolvă solicitările venite din partea pensionarilor militari.
Social-democrații solicită PNL să înceteze să mai folosească în scop electoral această categorie de pensionari și le transmite liberalilor, pe un ton ferm, că nu blochează nimeni proiectele de lege.
„Singurii care sabotează rezolvarea situației sunt liberalii, cei care s-au încurcat în inițiativele depuse în Parlament pe această temă.”, transmit social-democrații.
Într-un comunicat de presă aceștia spun că încă din luna aprilie reprezentantul PNL în Comisia de buget-finanțe din Camera Deputaților ține la sertar un amendament privind actualizarea pensiilor militare prin raportare la soldele de grad sau la salariile cadrelor aflate în activitate.
Domnule Ciucă și stimați liberali, nu vă mai bateți joc de pensionarii militari! Dați drumul propunerilor legislative pentru a primi votul final! PSD va vota pentru actualizarea pensiilor militare. (COMUNICAT PSD)
„Fără nicio explicație, luni de zile reprezentantul PNL a refuzat să trimită acest amendament la Plen, pentru votul final. Într-un demers pur electoral, la începutul lunii septembrie PNL a depus o altă inițiativă în Parlament cu un conținut similar, cu singurul scop ca semnăturile PNL să fie pe actul normativ ce rezolvă problemele pensionarilor militari.”, spune Liviu Patrichi, deputat PSD.
Însă tot liberalii și-au blocat propria inițiativă legislativă, după ce președintele PNL, Nicolae Ciucă, a agreat în Coaliție realizarea unui alt proiect de lege, cu același obiect, document care să fie semnat de liderii celor două partide aflate la guvernare.