Favorite Finanţări Politică 

Raluca Dumitrescu, declarație atipică în Camera Deputaților

Raluca Dumitrescu, deputat PSD de Ialomița, a depus luni o declarație politică despre activitatea Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia.

Raluca Dumitrescu, declarație atipică în Camera Deputaților. Una în care, în mod ieșit din comun, nu se critică! Ba, dimpotrivă, se scot în evidență lucrurile care funcționează. Și instituțiile ce funcționează.

În acest caz Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, un motor turat la maxim în ultimii ani pentru dezvoltarea cu fonduri europene a celor 7 județe din componență.

Raluca Dumitrescu – Declarație Politică

Stimați colegi,

Am decis să vă vorbesc astăzi despre politica de management și activitatea Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia. Știu că pare anormal, de obicei suntem aici, la tribuna Parlamentului, pentru a critica. Dar m-am gândit că putem privi astăzi și jumătatea plină a paharului.

De obicei, o instituție a statului care funcționează nu trebuie lăudată. Asta e menirea ei, să funcționeze. Și pentru asta există Parlamentul, să legifereze mecanisme de funcționare corecte. Însă în România ne-am obișnuit să nu mai vedem asta.

Auzim peste tot doar despre avem Agenții care blochează proiecte europene, administrații care sabotează finanțări guvernamentale și funcționari care își închipuie că sunt statul român”, șamd.

În Ialomița se derulează în prezent 46 proiecte sprijinite direct de către Agenția Sud-Muntenia, iar valoarea lor totală se ridică la 460 milioane lei.(RALUCA DUMITRESCU, deputat PSD de Ialomița)

Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia este, în context, o oază de normalitate într-un sistem pe care vrem să-l îndreptăm de mai bine de 30 de ani.

Îmi permit să apreciez asta în calitate de parlamentat ialomițean și reprezentant al unui județ care a beneficiat constant de atenția reprezentanților aceste Agenții și de fondurile gestionate prin intermediul lor.

Iar pentru a da și rigoare acestei declarații, îmi permit să avansez și o cifră estimativă: în Ialomița se derulează în acest moment 46 de proiecte sprijinite direct de către Agenția Sud Muntenia, iar valoarea lor totală se ridică la 460 de milioane de lei.

Însă, nu asupra a ceea ce se întâmplă doresc să va atrag atenția, ci asupra a ceea ce urmează să ne ofere Agenția Sud Muntenia în următoarea perioadă. După cum probabil știți, la acest moment sunt în dezbatere primele Ghiduri de Finanțare pentru ciclul financiar 2021-2027.

Lista cuprinde 6 ghiduri care vizează de la creșterea competitivității microîntrepinderilor și întreprinderilor mici din Regiunea Sud-Muntenia la promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiții în clădiri publice.

Este, fără îndoială, un demers care implică eforturi uriașe din partea responsabililor Agenției. Dar nu doar a lor. Suntem aici, în Parlamentul României, pentru a facilita implementarea tuturor acestor proiecte, nu doar în Regiunea Sud Muntenia, ci în întreaga țară.

Pentru că, nu mă îndoiesc, munca echipei de management din cadrul Agenției de Dezvoltare Sud Muntenia nu este singulară.

Reiterez, în calitate de reprezentant la județului Ialomița, aprecierea și admirația mea pentru munca tuturor celor care s-au implicat în realizarea Programului Regional Sud-Muntenia și am coinvingerea că suma de 1,5 miliarde de euro alocată acestuia, va avea un impact semnificativ asupra calității vieții locuitorilor regiunii noastre.

Știu că putem avea o regiune competitivă prin inovare, digitalizare și firme dinamice. Știu că orașele întregii Românii, nu doar ale Regiunii Sud Muntenia, devin prietenoase cu mediul.

Sunt convinsă că toate proiectele de investiții în infrastructura administrativă și economică derulate la acest moment vor crește atractivitatea zonelor în care trăim.

Și mai cred că investițiile în înfrastructura aferentă educației, de la clădiri noi la autobuze școlare, oferă șansa noilor generații de a beneficia conștient de eforturile care se fac în prezent și de a se bucura de viitoarele rezultate.

Vă propun să fim toți alături de acest efort instituțional și să nu obosim niciodată susținând toate aceste proiecte de dezvoltare regională, oriunde s-ar implementa ele.

Cu gândul în viitor, să acționăm astăzi!

Vă mulțumesc!

Dumitrescu Raluca Giorgiana, deputat PSD – Circumscripția electorală nr: 23 – Ialomița

Related posts