Raluca Dumitrescu: „Legile Educației pun elevul în centrul demersului educațional”
Raluca Dumitrescu, deputat PSD de Ialomița, a colectat din teritoriu propunerilor cadrelor didactice făcute pentru îmbunătățirea cadrului legislativ.
Raluca Dumitrescu consideră că viitoarele Legi ale Educației au o importanță strategică pentru acea Românie educată pe care ne-o dorim cu toții.
Parlamentarul social-democrat a avut în ultima perioadă întâlniri repetate cu reprezentanți al cadrelor didactice dar și ai elevilor pentru a creiona cele mai bune soluții pentru un viitor învățământ românesc de calitate, cheie pentru dezvoltarea economică și socială a României.
„Legile Educației se fundamentează pe respectarea unui set de principii și valori ce pun elevul în centrul demersului educațional, promovând interesul superior al acestuia.”, este de părere Raluca Dumitrescu.
În opinia sa, Legile Educației trebuie să valorifice nevoile de ordin practic, evidențiate în experiența de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitare.
„Cadrul legislativ trebuie să încurajeze profesionalizarea educatorilor și formatorilor, dezvoltarea lor profesională.”, adaugă parlamentarul social-democrat.
Cum Camera Democraților este for decizional pentru Legile Educației, Raluca Dumitrescu le-a propus cadrelor didactice din Ialomița interesate de cum va arăta cadrul legislativ educațional ca după ce aceste legi importante vor fi trecut prin Comisiile de specialitate din Parlament să se reunească pentru a discuta despre forma finală a Legilor Educației, așa cum vor merge acestea spre votul decisiv al deputaților.