RALUCA DUMITRESCU, VICEPREȘEDINTE FNGAL REGIUNEA SUD-MUNTENIA: „Grupurile de Acțiune Locală dau viață satului românesc”
FINANȚĂRI. Formele asociative din agricultură primesc sprijin financiar nerambursabil pentru înființare și funcționare prin Grupurile de Acțiune Locală.
Asocierea fermierilor români rămâne o provocare în agricultura românească. Oamenii fug atunci când aud de asocieri cu gândul încă la fostele CAP (Cooperative Agricole de Producție) de dinainte de 1989 dar în Europa micii fermieri și micii crescători de animale prosperă doar în cadru asociativ.
Este și unul dintre motive pentru care Uniunea Europeană, prin Fondul European Agricole pentru Dezvoltare, pune la dispoziția asociațiilor agricole prin Grupurile de Acțiune Locală fonduri nerambursabile importante pentru sprijinirea celor care înțeleg că împreună sunt mai puternici și competitivi decât individual.
Cum ajuns aceste fonduri la fermieri? Prin cele 239 de Grupuri de Acțiune Locală ce și-au propus ca în actualul exercițiu financiar să dubleze numărul cooperativelor funcționale. De unde s-a pornit?
De la momentul scrierii strategiilor de dezvoltare locală, în 2015, atunci când în România pe hârtie erau 743 cooperative agricole dar în realitate dintre acestea trei sferturi nu aveau activitate economică iar 84% dintre ele nu aveau angajați. Practic, sub 150 de cooperative erau funcționale iar atunci GAL-urile și-au propus să finanțeze înființarea a 163 de noi forme asociative.
Neîncrederea este cuvântul de ordine
În acest moment în România sunt depuse spre finanțare 52 de proiecte de finanțare a formelor de asociere agricole. FNGAL (Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală) și-a propus să impulsioneze crearea de astfel de forme asociative și a ales să le vorbească fermierilor despre importanța conlucrării în vederea producerii și, mai ales, desfacerii în profit a produselor. Locul ales nu putea fi mai potrivit, târgul agricol AGRIPLANTA – ROMAGROTEC, gazda seminarului „Rolul GAL-urilor în dezvoltarea Formelor Asociative din Agricultură” . Evenimentul a fost organizat de Raluca Dumitrescu, vicepreședinte FNGAL (Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală din România) Regiunea Sud-Muntenia și i-a avut invitați pe Alexandru Potor, președintele FNGAL, pe Daniel Crunțeanu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și specialist în finanțările rurale după perioada petrecută în structura de conducere AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), și pe Dragoș Alexandru, coordonator proiect Egis România.
„Neîncrederea fermierilor este principalul împiediment atunci când se pune problema asocierii fermierilor. Deși au bunăvoință, oamenii se lovesc de o serie de probleme și atunci intervin Grupurile de Acțiune Locală. Ele reprezintă soluția ideală pentru a asigura veriga lipsă între fermierii care în mod clar își doresc și conștientizează că este vital pentru ei să se asocieze și cei care le pot prelua producția, o pot pune într-o formă vandabilă pentru a ajunge la cei care consumă produse agricole, super-market-uri ori fabrici de prelucrare.”, este de părere Alexandru Potor.
Președintele FNGAL este convins că GAL-urile pot da încredere fermierilor, le pot arăta avantajele asocierilor agricole și îi pot ajuta în rezolvarea problemelor de ordin administrativ pe care le au. “GAL-urile oferă finanțare, au resurse financiare pentru sprijinirea grupurilor asociative. Nu dorim doar să dăm bani pentru înființarea cooperativelor, ne dorim să oferim soluții complete pentru buna funcționare a lor, să-i asistăm pe fermieri pe tot parcursul acestui proces foarte dificil.”, a adăugat Potor.
Daniel Crunțeanu îi îndeamnă pe producătorii agricoli să se asocieze pentru a deveni mai puternici într-o piață concurențială din ce în ce mai restrictivă.
„Asocierea în agricultură este un subiect extrem de important pentru Ministerul Agriculturii și pentru Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Au fost alocate sume pentru înființarea și dezvoltarea grupurilor de producători, cooperativelor agricole dar apetitul pentru acestea nu a fost observat. Prin programele naționale reușim să dezvoltăm fermele românești dar mai avem un pas, promovarea și vânzarea produselor. O șansă bună pentru producători este asocierea. Cred că Grupurile de Acțiune Locală pot constitui un vector foarte bun pentru implementarea acestor măsuri de finanțare.”, a transmis Daniel Crunțeanu.
„Grupurile de Acțiune Locală dau viață satului românesc. Noi ne-am propus la GAL Naparis și GAL Danubius Ialomița – Brăila să sprijinim înființarea a 5 cooperative și vom face 7 cu siguranță!” (RALUCA DUMITRESCU, vicepreședinte FNGAL Regiunea Sud-Muntenia)
Fermierii sunt așteptați la finanțări
Dragoș Alexandru este unul dintre cei mai înverșunați luptători în domeniul asocierilor agricole și coordonatorul unui proiect de sprijin a micilor fermieri în a se asocia. Peste 914 de fermieri au fost consiliați gratuit în cadrul proiectului AGROCOOP iar parte dintre aceștia s-au asociat și în doar două luni s-au înființat 7 cooperative agricole în zootehnie, pomicultură, legumicultură, apicultură și cultură mare.
„În România cele mai multe cooperative funcționale sunt cu femieri mici, dau exemplul a 12 producători ce dețin împreună 5 hectare de solarii, ar fi bine ca aceștia să fie vizitați de agricultorii mici și mijlocii ce doresc să se asocieze pentru a vedea pe viu beneficiile cooperativelor de producători. Indiferent de valoarea finanțărilor oferite, indiferent de beneficiile proiectelor dezvoltate prin Grupurile de Acțiune Locală, nu se va merge mai departe până ce fermierii nu vor avea încredere unii în alții, nu vor avea încredere că doar împreună pot câștiga cu adevărat de pe urma muncii lor.”, este de părere Dragoș Alexandru.
Prezentă la seminar, Raluca Dumitrescu a vorbit în numele GAL Danubius Ialomița – Brăila și GAL Naparis, entități ce acoperă mare parte din localitățile județului Ialomița și care pun la dispoziția fermierilor care vor să se asocieze 300.000 euro prin GAL Danubius Ialomița-Brăila, respectiv 220.000 euro prin GAL Naparis.
„Doar prin coperative agricole și grupuri de producători facem un pas înainte. Cu toții conștientizăm că este foarte important pasul, dar la fel de adevărat este că problemele pe care micul fermier le-a avut în ultimul timp atât cu autorizațiile cât și cu vânzarea pun în continuare piedici. De ce vrem mai mulți bani la GAL-uri? Pentru că suntem cel mai bun model de asociere. De ce vrem alt sprijin comunitar decât este în PNDR? Pentru că doar noi am demonstrat că se poate. Sperăm să înțelegeți că Grupurile de Acțiune Locală dau viață satului românesc. Noi ne-am propus la GAL Naparis și GAL Danubius Ialomița – Brăila să sprijinim înființarea a 5 cooperative și vom face 7 cu siguranță!”