REALITATE DE SLOBOZIA: Noul regulament de urbanism, inventat de primarul Adrian Mocioniu fără să discute cu viitorii „deportați”
Proiectul de scoatere a spălătoriilor auto, a vulcanizărilor și a unităților service în afara municipiului este gândit de primarul Adrian Mocioniu fără o minimă consultare a celor vizați.
Adrian Mocioniu, primarul de Slobozia până la alegerile din vara anului, reușește să strice și puținele relații cordiale pe care le mai are în municipiul reședință de județ.
Proprietarii de spălătorii auto, vulcanizări și, mai ales, de unități service-auto sunt revoltați de ideea primarului de a le fi desființate afacerile.
Peste două sute de salariați riscă să-și piardă locul de muncă și mai bine de 15 afaceri se pot transforma în istorie dacă ideea lui Adrian Mocioniu va fi dusă până la capăt.
Oamenii sunt siderați de noul regulament gândit de Alexandru Ambruș, șeful serviciului urbanism din Primăria Slobozia și om de încredere al primarului.
„Am aflat cu stupoare că vor să ne închidă afacerile vechi și de 30 ani și să ne mute nu se știe unde, căci Primăria Slobozia nu are teren. Este o bătaie de joc!”, spune revoltat unul dintre proprietarii de service-uri auto.
Omul a investit în ultimele trei decenii și achită zeci de mii de lei anual din taxele și impozitele pe clădiri, fără a lua în calcul banii trimiși la bugetul local de salariații săi.
Ca el sunt cel puțin alți 15 proprietari de afaceri în domeniul reparațiilor auto, a spălătoriilor și vulcanizărilor.
„Ce mi se pare cel mai grav este că domn primar nici măcar nu s-a obosit să ne întrebe dacă și în ce condiții am putea să ne abandonăm afacerile din actualele locații pentru a ne muta halele și utilajele.”, completează un alt patron de service auto din Slobozia.
Oamenii au amenințat că lucrurile nu vor rămâne așa și dacă proiectul va ajunge în Consiliul Local se vor prezenta la ședință împreună cu cei peste 200 de salariați.
Primarul Adrian Mocioniu ori nu știe ce semnează, ori minte!
Primarul Adrian Mocioniu a fost aspru comentat în mediul online după ce www.infoialomita.ro a anunțat intenția de a reloca la periferie spălătoriile auto, vulcanizările și service-urile auto.
„Acest om nu are nicio competență pentru a fi primar, habar nu am cum a putut candida la alegeri dar se pare că este o modă să fiind prost să fi și la putere, drept dovadă este și Dăncilă, colega lui de partid.”, i-a transmis în termeni duri un locuitor al Sloboziei.
Adrian Mocioniu a încercat să repare stricăciune produse chiar de el și de oameni din Primăria Slobozia dar nu a făcut decât să demonstreze că ori nu știe ce semnează, ori minte. Ambele la fel de grave!
„Faptul că a fost postat pe transparență decizională înseamnă că fiecare putem dezbate. Nu este cazul service care nu produc deranj pentru vecini. Vă rog să fiți foarte atenți.”, îndeamnă pe facebook șeful Primăriei Slobozia.
Da, chiar are dreptate, vă rugăm să fiți foarte atenți și să citiți ce a semnat domnul Adrian Mocioniu într-unul dintre documentele oficiale postate pe site-ul Primăriei Slobozia.
„Pe raza municipiului Slobozia își desfășoară activitatea mai mai multe spălătorii, vulcanizări și service-uri auto, care sunt amplasate în zone aglomerate, în zone cu trafic intens circulate, zone locuite, în preajma monumentelor și care poluează fonic și vizual mediul ambiental.”, este textul semnat și asumat de Adrian Mocioniu.