Favorite Politică 

ȘTEFAN MUȘOIU: „Am votat pentru eliminarea pensiilor speciale! Acum Guvernul are bani pentru plata alocațiilor majorate.”

Ștefan Mușoiu, deputat PSD, a votat alături de parlamentarii social-democrați pentru eliminarea pensiilor speciale.

Ștefan Mușoiu, președintele executiv PSD Ialomița, se numără printre deputații care au votat în favoarea proiectului de lege pentru eliminarea pensiilor speciale.

Imediat după vot, parlamentarul și-a exprimat încrederea că promulgarea proiectului va duce la desființarea inechităților sociale.

Am votat pentru eliminarea pensiilor speciale! Parlamentarii PSD au votat în favoarea acestui proiect!”, a anunțat Ștefan Mușoiu.

Numărul 2 din organizația județeană PSD a anunțat că în cazul în care proiectul de lege va fi atacat la Curtea Constituțională parlamentarii PSD au soluții.

În cazul în care vor fi admise obiecții împotriva eliminării pensiilor speciale, suntem hotărâți să adoptăm legi care vor impozita drastic, progresiv, pensiile speciale.”, a completat deputatul PSD.

În varianta finală a proiectului, vor beneficia de pensii de serviciu doar militarii și structurile din cadrul MAI, polițiști, pompieri, angajați ISU.

Cu banii economisiți prin eliminarea pensiilor speciale Guvernul Orban va putea plăti alocațiile majorate ale copiilor!”, este de părere Ștefan Mușoiu.

Parlamentarul social-democrat a avut grijă să arunce câteva săgeți și spre PNL în problema eliminării pensiilor speciale.

Guvernarea PNL nu a făcut nimic în acest sens, nu a dat nicio ordonanță e urgență și nici nu au fost incluse prevederile necesare în proiectul bugetului de stat pe care și-a angajat răspunderea.”, a mai spus Mușoiu.

Related posts