Eveniment Favorite Politică 

Ștefan Mușoiu, reprezentantul județului Ialomița din partea PSD pe lista pentru alegerile europarlamentare

Ștefan Mușoiu ocupă locul 17 pe lista comună PSD – PNL la alegerile europarlamentare din iunie și are șanse mari să ajungă euro-deputat.

Ștefan Mușoiu, susținut de organizația județeană PSD Ialomița, este reprezentantul județului Ialomița din partea social-democraților pe lista pentru alegerile europarlamentare.

PSD și PNL au decis să formeze o listă comună pentru susținerea celor ce vor candida pentru posturile de euro-deputați iar Mușoiu, actual deputat social-democrat, ocupă locul 17 pe lista propunerilor celor două formațiuni politice.

Am șansa să fac cunoscut și mai bine, în Uniunea Europeană, frumosul și unicul nostru județ, regiunea Sud-Muntenia, precum și România. Cred cu tărie într-un viitor mai bun pentru România, fundamentat pe dialog constructiv, acțiuni concrete și o colaborare și mai strânsă între sectorul privat și cel public. (ȘTEFAN MUȘOIU, candidat PSD la alegerile europarlamentare)

Ștefan Mușoiu: „Mândru să fiu român, mândru să vă reprezint cu succes în Parlamentul European”

„Mă onorează și mă responsabilizează foarte mult această nouă sarcină pentru că îmi doresc să continui eforturile și demersurile începute din calitatea de președinte al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților atât pentru Ialomița, cât și pentru țara noastră. Grație experienței diplomatice în afaceri europene, mă voi dedica în plus susținerii mediului privat național, precum și îmbunătățirii nivelului de trai al tuturor românilor.”, a spus Ștefan Mușoiu, într-o postare pe Facebook, imediat după înregistrarea listei comune PSD – PNL pentru alegerile europarlamentare.

Deputatul PSD de Ialomița a adăugat că viitorul său program politic în Parlamentul European vizează consolidarea poziției României în Uniunea Europeană, având ca priorități sprijinirea inițiativelor antreprenoriale ce vor aduce valoare adăugată economiei naționale și îmbunătățirea standardelor de viață pentru toți cetățenii.

Ștefan Mușoiu, în fotografie alături de euro-deputatul PSD Victor Negrescu, apreciază sprijinul primit din partea lui Marcel Ciolacu, liderul național PSD, și a lui Marian Pavel, președintele organizației județene social-democrate, și le mulțumește tuturor colegilor din ceea ce el numește „marea familie social democrată românească și europeană”.

Related posts