TSD Slobozia are o nouă conducere
TSD Slobozia l-a ales președinte pe Andrei Rădulescu la o reuniune plină de entuziasm a tinerilor social-democrați.
TSD Slobozia are o nouă conducere după ședința de alegeri de la care nu au lipsit Marian Pavel, președintele PSD Ialomița, europarlamentarul Ștefan Mușoiu, deputatul Ștefan Țintă, prefectul Constantin Marin și Gabriel Mușat, viceprimarul Municipiului Slobozia.
Sala a fost plină de tineri ambițioși, dornici să se implice și să își facă vocea auzită în comunitate.
Tinerii social-democrați l-au ales pe Andrei Rădulescu în funcția de președinte al organizației de tineret a Partidului Social Democrat Ialomița.
El va fi ajutat de secretarul Vasile Alexandru și de șapte vicepreședinți: Carol Axinte, Adrian Petre, Andreea Petrescu, Costin Iosif, Daria Voicu, David Patrichi și Sorin Stănescu.
TSD nu înseamnă doar politică, înseamnă experiență, formarea simțului civic, șansa de a cunoaște oameni noi și de a crea amintiri care te modelează ca om și ca viitor lider. (MARIAN PAVEL, președinte PSD Ialomița)
„Alături de colegii din generația mea, ne-am reamintit de perioada frumoasă în care și noi eram membri ai organizației de tineret, când fiecare întâlnire însemna energie, idei și prietenii legate pe viață. Mult succes noii echipe care va coordona activitatea TSD Slobozia și sunt convins că vor duce mai departe, cu seriozitate și entuziasm, proiectele tinerilor din oraș.”, a transmis Marian Pavel, liderul social-democraților ialomițeni.
(Acest text respectă art.15 din Regulamentul 900/2024 al Uniunii Europene privind transparența și vizarea unui public țintă în publicitatea politică, Legea 334/2006 și Hotărârea nr.30/2025 a Autorității Electorale Permanente)

