Turneul Internațional de Șah, încă un succes marca Satori Art
Turneul Internațional de Șah Satori Art Slobozia și-a consumat la superlativ ediția a XIII-a, competiție ce a reunit peste 300 participanți.
Turneul Internațional de Șah, organizat ca în fiecare an la cel mai înalt nivel de Satori Art Slobozia, s-a ridicat pentru a XIII-a oară la nivelul așteptărilor, an de an mai înalte.
Mai bine de 300 participanți cu vârste și naționalități diferite au trăit timp din plin emoțiile confruntărilor directe, emoții împărtășite în egală măsură și de părinții ori prietenii care au ales să le fie alături.
Având ca obiectiv principal promovarea ca sport a șahului, Satori Art Slobozia și-a propus și realizat în cele 3 zile de competiție să scoată în evidență importanța pe care o are practicarea șahului, indiferent de vârsta celor care iau loc la masa de joc.
Compeția desfășurată sub egida Federației Române de Șah și a Federației Internaționale de Șah (FIDE) a avut loc în condiții excelente grație sprijinul financiar și logistic asigurat de clubul organizator, de Consiliul Județean Ialomița, Primăria Orașului Amara, Tritipan (Sponsor oficial), Oyl Holding, Elsit Ciochina și Evergreen Amara.
Turneul Internațional de Șah Satori Art Slobozia, câștigători din România, Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina
La categoria U2400 cel mai bun a fost Lucian Cătălin Carmaciu (Timișoara), urmat de Ioan Radu (București) și de Costin Daianu (Otopeni).
Printre câștigători s-au numărat și sportivi din Slobozia: Cezar Matei Drăghici (locul 1 la categoria U1600), George Laurențiu Mocanu (locul 1 la categoria U1400) și Constantin Drăghici (locul 3 la categoria Veterani).
Ambițiile au fost mari și printre cei mai mici dintre participanți. S-au remarcat Denisa Mocănița Grigore (locul 1 la categoria 10 ani), Fabian Boancă (locul 3 la categoria 10 ani), Ștefan Matei Șerban (locul 2 la categoria 7 ani), Andrei Cristian Moglan (locul 1 la categoria 11 ani), Alina Alexia Băicoianu (locul 3 la categoria 11 ani).(FOTO: FACEBOOK – Clubul de ȘAH – SATORI ART)