Favorite Sport 

Unirea Slobozia joacă vineri primul meci oficial din noul sezon. Cât costă biletul și de unde se poate procura

Unirea Slobozia își dispută prima partidă din campionatul 2022 – 2023 în Liga 2 pe Stadionul Municipal, vineri, 5 august, de la ora 17.00.

Unirea Slobozia joacă vineri primul meci oficial din actualul sezon cu o echipă nou-promovată în Liga 2.

Partida cu CS Minaur Baia Mare se va disputa pe Stadionul Municipal 1 Mai din Slobozia, cu începere de la ora 17.00.

Prețul biletului de intrare a rămas același

Biletul de acces în tribunele stadionului la partidele de pe teren propriu a fost introdus în play-off-ul campionatului trecut, încheiat pe un merituos loc 6.

Conducerea administrativă a decis să păstreze și pentru campionatul 2022 – 2023 aceleași condiții de acces la partidele disputate în fața suporterilor locali de echipa pregătită acum de Costel Enache.

Doamnele și domnișoarele, copiii și adolescenții cu vârsta sub 18 ani vor avea acces gratuit la meciurile de acasă.

Doar domnii vor achita un preț de 10 lei, neschimbat față de campionatul precedent.

Biletele pentru partida cu CS Minaur Baia Mare au fost puse în vânzare și pot fi cumpărate în zilele de miercuri și joi de la sediul AFC Unirea Slobozia, în incinta Complexului Sportiv Municipal, între orele 10.00 – 18.00.

În ziua meciului, vineri, 5 august, biletele pot fi procurate de la ora 11.00 de la casa de bilete a stadionului.

Persoanele care își iau abonament pentru tot sezonul competițional vor avea acces gratuit la partidele disputate pe teren propriu de Unirea.

Related posts