URBAN SLOBOZIA: Modernizarea rețelei de canalizare, singura soluție în cazul ploilor abundente
URBAN a avut din nou serios de muncă după precipitațiile căzute duminică după-amiază în Slobozia.
Echipele de intervenție ale operatorului regional URBAN Slobozia au fost trimise de urgență pe străzile din municipiul reședință de județ în urma reprizelor de ploi abundente de duminică după-amiază.
Lovit crunt de un cod portocaliu de averse torențiale, municipiul Slobozia a avut din nou de suferit la capitolul preluare a apei pluviale. Cum cantitățile de apă au depășit 35 litri/metru pătrat, rețeaua existentă gândită pentru preluarea a 20, maxim 25 litri de apă pe metru pătrat, n-a mai făcut față și multe zone din Slobozia au fost inundate.
Slobozia are o rețea veche de preluare a apei de ploaie
În urma precipitațiilor abundente sistemul de canalizare a fost suprasolicitat și din acest motiv au fost dificultăți în preluarea excesului de apă în anumite zone.
Slobozia are peste 93 km de rețea de canalizare menajeră și circa 35 km de rețea de canalizare pluvială, insuficiente atunci când se înregistrează cantități mari de precipitații într-un interval scurt de timp.
„Rezolvarea pe termen lung a acestor neplăceri este mărirea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată. Urgente sunt reabilitarea conductei de refulare DN800, finalizarea şi punerea în funcţiune a sistemului de canalizare din zona de Vest, spre Șoseaua Amara. Orice extindere a Zonei Metropolitane Slobozia trebuie făcută în corelare cu infrastructura de apă și apă uzată.”, au transmis cei de la URBAN Slobozia.
Duminică după-amiază și până spre miezul nopții, echipele operatorului regional de apă și apă uzată au lucrat cu pompe și alte echipamente de intervenție pentru remedierea problemelor de la rețelele de canalizare și apă pluvială. (FOTO: URBAN Slobozia)