Eveniment Favorite 

Accident de circulație în Urziceni. Un copil și o femeie au ajuns la Spital cu răni multiple

Un accident de circulație în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în dimineața zilei de duminică în municipiul Urziceni.

Un accident de circulație a stricat liniștea dimineții de duminică în municipiul Urziceni.

Două autoturisme au intrat în coliziune la intrarea în localitate în jurul orei 7.30, unul dintre ele fiind proiectat apoi într-un alt autovehicul parcat pe marginea drumului.

Accidentul rutier produs în dimineața zilei de duminică în Urziceni s-a soldat cu două victime, un copil de 3 ani și o femeie în vârstă de 39 ani.”, a anunțat IPJ Ialomița.

Cele 2 victime, ambele din municipiul București, au fost transportate la Spitalul Municipal din Urziceni pentru îngrijiri medicale.

Conducătorii auto implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele indicând valori negative.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (FOTO: IPJ Ialomița)

Related posts