ADRIAN MOCIONIU: „Jocul Unirii arată bine şi echipa este pe un drum bun!”
INTERVIU. Primarul municipiului Slobozia, priveşte cu optimism noul sezon şi nu se sperie de numele Rapid Bucureşti atunci când analizează şansele la promovarea în liga a doua ale echipei de fotbal Unirea Slobozia.
Adrian Mocioniu se declară mulţumit de modul în care Unirea Slobozia s-a exprimat pe teren în cele cinci partide oficiale din nou sezon competiţional în care a obţinut patru victorii şi un rezultat de egalitate. Unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai echipei, primarul municipiului apreciază atitudinea fotbaliştilor şi modul în care au obţinut în inferioritate numerică o victorie meritată cu Progresul Spartac Bucureşti.
A început un nou campionat. Cu sinceritate vă rog să-mi spuneţi, tragem sau nu la promovare?
Jocul echipei arată bine, rezultatele sunt foarte bune, sunt trei meciuri fără înfrângere în campionat şi alte două etape de Cupa României câştigate ceea ce ne dă încredere şi ne arată că echipa este pe un drum bun. Am văzut dăruire totală pe teren, dorinţă de victorie şi luptă pentru fiecare minge, de fapt lucruri pe care le aşteptăm cu toţii. Şi băieţii au fost răsplătiţi cum se cuvine de spectatori la finalul celor două meciuri câştigate pe teren propriu.
Aţi fost la Cernavodă. Cum aţi trăit din tribună golul primit în ultimul minut de joc?
A fost un meci de mare luptă, angajamentul fizic a fost elementul cheie. Este dureros când eşti egalat în minutul 95 dar aşa este fotbalul. Mi-a plăcut că după meci băieţii erau afectaţi şi asta înseamnă că pun suflet în ceea ce fac, atitudine fără de care nu se poate obţine performanţă. Este bine că Unirea a plecat neînvinsă de pe un teren unde formaţiile vizitatoare cu greu pot lua cel puţin un punct. Suntem un număr de cinci echipe cu şapte puncte după trei etape în condiţiile în care am pierdut cele două puncte în ultimul minut al prelungirilor şi am fi putut să fim pe primul loc cu maxim de puncte.
„Nu este imposibil să promovăm. Dacă adunăm în continuare punctele, dacă jucăm cum am jucat până acum şi păstrăm aceeaşi atmosferă ne putem bucura cu toţii pentru o revenire în liga a doua, acolo unde ne este locul.” (ADRIAN MOCIONIU, primar Slobozia)
Pornim cu şansa a doua după Rapid Bucureşti. Ne avantajează sau nu acest statut de non-favorită?
Nu trebuie să ne uităm la adversari, trebuie să ne uităm la cum joacă echipa noastră. Să nu uităm că atunci când am jucat cu Rapid Bucureşti în liga a doua am avut două victorii şi două rezultate de egalitate împotriva lor şi doar motive extrasportive au făcut să nu promovăm în Liga Naţională. Sezonul trecut nu am promovat pentru că ne-am speriat de un nume, Farul Constanţa. Uitaţi-vă acum la liga a doua, Farul nu demonstrează că a fost echipa cea mai bună din serie. Sunt ferm convins că echipa este mult mai puternică şi sper ca băieţii şi echipa tehnică au învăţat din greşelile de anul trecut. Marea greşeală de anul trecut a fost că nu s-a crezut cu adevărat în promovare. Probabil s-a greşit şi pentru că s-a pus presiune şi s-a vorbit foarte mult de promovare. Cred că ar fi mai bine ca fiecare meci în parte să fie câştigat şi să se adune puncte. Sunt sigur că se poate, avem o echipă mult mai închegată şi mai matură decât campionatul trecut.