Administrație Educație Favorite Viața la țară 

Ciulnița: Moftul primarui Stelică Gheorghe, plătit cu vârf şi îndesat de locuitorii comunei

Ciulniţa: Mazilirea politică a fostului viceprimar Ionuț Belu a fost anulată de instanță iar de la bugetul local trebuie plătită o sumă impresionantă.

Moftul primarului de Ciulnița, auto-proclamat stăpân peste Primărie, trebuie să fie plătit din banii pe care locuitorii comunei îi plătesc ca taxe și impozite.

Executat politic cu ajutorul a patru cozi de topor, consilieri locali ce nu-i ies din cuvânt primarului, fostul viceprimar Ionuț Belu s-a adresat instanței și a avut câștig de cauză.

Dat afară în doi timpi și trei mișcări în primăvara anului trecut, Belu a atacat decizia ilegală a demiterii sale din funcția de primar dar și hotărârea luată de ALDE de a-l exclude pentru că nu și-ar fi plătit cotizația.

DĂ CLICK AICI SĂ VEZI CINE L-A AJUTAT PE PRIMAR SĂ-L DEMITĂ PE IONUȚ BELU DIN FUNCȚIA DE PRIMAR!

Bugetul local al comunei Ciulnița pus să plătească salariile și dobânda

În ambele spețe viceprimarul demis abuziv la ordinul primarului a avut câștig de cauză.

Mai întâi, Tribunalul Ialomița a considerat ilegală acțiunea prin care a fost dat afară din ALDE pentru ca în acest fel să-și piardă mandatul de consilier local la Ciulnița și, implicit, funcția de viceprimar.

„Admite cererea formulată de reclamantul Belu Ionuţ în contradictoriu cu pârâţii Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) şi ALDE – Filiala Ialomița și anulează decizia nr. 1 din 04.05.2023 emisă de Filiala ALDE Ialomița.”, a decis Tribunalul Ialomița.

Ulterior, aceeași instanță a decis anularea Hotărârii de Consiliul Local Ciulnița prin care Belu Ionuț era schimbat din funcția de viceprimar.

„Instanța admite cererea formulată de reclamantul Belu Ionuț, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Ciulnița și anulează Hotărârea Consiliului Local al Comunei Ciulnița nr. 65/12.05.2023.

 Obligă pârâtul să plătească reclamantului drepturile salariale pentru perioada de neexecutare a funcției de viceprimar, la care se va calcula dobânda legală de la scadență și până la data plății efective.”, a decis săptămâna trecută Tribunalul Ialomița.

Practic, dincolo de obligativitatea repunerii în funcția de viceprimar a lui Belu, bugetul local al comunei Ciulnița este obligat să achite aproximativ 60.000 lei (șase sute milioane lei vechi), echivalentul salariilor brute pe cele 10 luni, la care se va adăuga și dobânda legală!

Hotărârea Tribunalului Ialomiţa poate fi atacată de Consiliul Local Ciulniţa însă orice zi pierdută prin instanţă va mări semnificativ suma totală ce trebuie plătită din taxele şi impozitele locuitorilor.

Ionuț Belu: „Vreau să revin rapid în funcţia de viceprimar iar din septembrie să devin primar!”

Fostul viceprimar, dat afară din funcţie de primarul Stelică Gheorghe doar pentru că este mai apreciat de localnici decât el, a salutat deciziile Tribunalului Ialomița și spune că s-a făcut dreptate.

„Îmi pare bine că instanţa a amendat abuzul primarului. Sunt bucuros că astfel au ieşit la iveală minciunile spuse la adresa mea. Am cerut repunerea în funcţie şi plata salariilor. Îmi doresc să revin cât mai rapid în funcţia de viceprimar pentru ca din luna septembrie să devin primar al comunei Ciulniţa!”, a spus Ionuţ Belu după aflarea sentinţei favorabile.

Ionuț Belu și-a anunțat intenția de a candida la alegerile locale din luna iunie a acestui an pentru funcția de primar al localității Ciulnița, din partea PSD.

Related posts