Administrație Eveniment Favorite Viața la țară 

Ciulnița: Război administrativ! Primarul vrea să-și execute la foc automat viceprimarul

Ciulnița este pe un butoi cu pulbere la nivelul Primăriei. Stelică Gheorghe vrea să-i ia cu orice preț capul viceprimarului Ionuț Belu.

Ciulnița trăiește tensiuni administrative nemaintâlnite în ultimii 12 ani. O echipă ce părea a fi indestructibilă poate deveni istorie în urma unei ședințe de Consiliul Local programată vineri, de la ora 14.00.

Stelică Gheorghe, primarul ALDE al comunei Ciulnița, vrea să scape cu orice preț de viceprimarul Ionuț Belu, culmea, poate cel mai de nădejde camarad pe care l-a avut la nivel local.

Popularitatea pe care și-a căpătat-o Belu în rândul localnicilor, pe care i-a sprijinit ori de câte ori aceștia i-au solicitat ajutorul, nu-i pică prea bine primarului.

Cum alegerile locale din 2024 bat la ușă iar sătenii sunt mai degrabă deciși să meargă pe mâna viceprimarului pe care-l văd de-al lor și nu cu un primar considerat din ce în ce mai arogant cu oamenii, Stelică Gheorghe este disperat.

Simte că-i fuge scaunul de primar de sub fund și încearcă să-și elimine cel mai puternic posibil adversar pentru funcția de primar.

Cozile de topor ale primarului, folosite fără scrupule

Schimbarea viceprimarului Ionuț Belu a fost pusă la cale de primar imediat după trecerea Sărbătorilor Pascale.

Cel care se prezintă ca mare credincios, om cu frica lui Dumnezeu, cântăreț în Biserică, a uitat complet de cele sfinte în data de 27 aprilie.

La ordinul său, patru cozi de topor, consilieri locali, parte dintre ei colegi în ALDE, au semnat fără să clipească o adresă de înaintare prin care solicitau demiterea lui Ionuț Belu.

Este vorba de consilierii locali Cătălin Constantin, Viorel Militaru, Constantin Grigore și Cristinel Olteanu.

În aceeași zi, 27 aprilie, se inițiază și proiectul de hotărâre, croit direct de Nela Chițu, secretarul instituției, și semnat cu ochii închiși de cei patru.

Ei bine, semn că la Ciulnița lucrurile se întâmplă cu viteza luminii în administrația locală atunci când primarul are un interes maxim, primarul Stelică Gheorghe, coleg și el în ALDE cu viceprimarul Ionuț Belu, întocmește referatul de aprobare a eliberării din funcție a acestuia.

Ați ghicit, suntem siguri, că documentul întins pe două pagini A4 cu scris mărunt, a fost zămislit de primar tot în data de 27 aprilie, devenită un soi de zi a cuțitelor lungi.

În fine, umila secretară a Primăriei, în poziția ghiocelului, emite și ea raportul de specialitate al proiectului de hotărâre a demiterii viceprimarului tot în 27 aprilie.

De ce? Simplu, în acea zi avea loc ședința ordinară a Consiliului Local Ciulnița din luna aprilie și plecarea lui Ionuț Belu din funcție trebuia făcută cu cea mai mare rapiditate posibilă.

Grabă care însă nu s-a potrivit cu dezbaterile din cadrul ședinței, atunci când primarul și echipa de execuție au realizat că întreaga procedură va fi dată ca nelegală de Instituția Prefectului Ialomița.

Lipseau avize și alte documente obligatorii la un proiect de hotărâre atât de important. Astfel, decizia de hotărâre de demitere a viceprimarului s-a mutat la următoarea ședință ordinară.

Primarul a oftat a neputință dar și-a spus că nu e cazul să se lase înfrânt atât de ușor.

Caietul primarului, cu însemnări securiste, folosit ca argument irefutabil

Deranjat că nu i-a ieșit mazilirea așa cum și, mai ales, când și-a dorit-o, primarul Stelică Gheorghe a trecut din 28 aprilie la o amplă muncă de lămurire a consilierilor locali.

Scopul a fost unul singur: Ionuț Belu este un om care de 12 ani (da, omul este viceprimar de 12 ani, ales doar cu susținerea primarului!) nu și-a făcut datoria față de comunitate!

Primarul trece în revistă în referatul de aprobare a schimbării din funcție în anul 2023, fix 8 probleme identificate în cei 12 ani de activitate.

Probleme pentru care, atenție, același scupulos primar nu a luat vreo măsură legală, semn că fie acestea nu au existat în realitate, fie au fost atât de neînsemnate încât au putut fi trecute cu vederea.

De departe însă cele mai savuroase „documente” depuse de primarul Stelică Gheorghe la dosarul demiterii sunt copii dintr-o agendă personală, cu note realizate pe modelul securiștilor.

Aflăm astfel că, spre exemplu, în 2013 cel numit „VICE” în însemnările prezentate acum drept probe în vederea demiterii, a întârziat într-o zi la serviciu, a tăiat un plop de pe marginea drumului pe care i l-a dat unui sătean fără să-i ceară primarului voie și nu-i controlează pe cei de la „416”!

2014 avea să fie un an greu pentru viceprimarul Belu: a pierdut mai întâi cardul de carburant de la PETROM și apoi cheia de la magazie! De unde știm? A scris domn primar în agendă!

 

Lucrurile penibile nu se opresc însă aici. În 2015 primarul a constatat că într-una dintre sutele de zile lucrătoare Ionuț Belu a întârziat la ora de deschidere a Primăriei!

În 2017 „VICE” a lucrat în două zile la el acasă cu Milică și a mers cu mașina Renault în luna decembrie la Călărași!

Însemnările din următorii ani continuă în aceeași notă penibilă pentru o persoană care se consideră a fi unul dintre primarii de frunte din Ialomița, dacă nu cumva de la nivel național.

Printre altele viceprimarul „se face vinovat” că a fost plecat într-o zi la București pentru investigații medicale, că în altă zi s-a internat la Spitalul din Slobozia și câteva zile mai târziu a rugat un coleg din Primărie să vină să-l ia de la Spital de la Slobozia!

Dacă era un om cu credință în Dumnezeu, așa cum se prezintă ori de câte ori are ocazia, mă chema în birou și îmi spunea că nu mă mai vrea viceprimar. Aș fi înțeles și ne-am fi despărțit ca doi oameni inteligenți, care au lucrat împreună 12 ani. A ales să mă prezinte așa cum nu sunt: un viceprimar care nu muncește, care fură carburant, care nu se poartă frumos cu oamenii. Așa ceva nu pot accepta! (IONUȚ BELU, viceprimar Ciulnița)

Primarul Stelică Gheorghe, concurență neloială pentru Direcția de Sănătate Publică

Din însemnările considerate de primar ca incriminatorii pentru viceprimar aflăm că Ionuț Belu a stat acasă în perioada 08.03 – 12.03.2021 fiind bolnav, pentru ca în data de 15.03, conform celor scrise de primar cu mânuța sa, acesta să fie depistat pozitiv cu COVID! Suntem convinși că nici DSP Ialomița nu mai știe când a fost depistat pozitiv viceprimarul de la Ciulnița!

Tot în 2021, Belu a plecat la masă în data de 06.05 la ora 12.00 și nu a mai venit, iar în data de 06.12 a plecat de la serviciu, atenție, la ora 15.45, cu un sfert de oră înainte de încheierea programului la Primărie!

În fine, nici în 2022 primarul nu a avut stare și a tot notat în agenda sa vigilentă: plecări de la serviciu cu 10, 15 și chiar 30 de minute înainte de ora 16.00, venit la program la ora 8.05 (întârziere 5 minute!), pentru ca în data de 09.08 să stea la serviciu cu fix 15 minute mai puțin decât cele 8 ore regulamentare, venit la 8.15 – plecat la 16.00!

Ar fi de râs, cu siguranță, dacă aceste însemnări ar fi fost făcute de vreun copil ghiduș și fără minte în timpul orelor de curs față de vreun coleg de clasă pe care nu-l iubește!

Aici este însă vorba de ditamai primarul unei comune, obișnuit, iată, să-și noteze tot felul de prostii despre omul care i-a executat cu fidelitate toate sarcinile administrative timp de 12 ani.

Însemnări care pun întrebarea firească: Stelică Gheorghe nu are oare aceleași însemnări despre toți colegii din Primăria Ciulnița?

Vineri, 12 mai, o nouă tentativă de mazilire a viceprimarului Ionuț Belu

Decis să scape cât mai repede de viceprimar, primarul Stelică Gheorghe a organizat la finalul săptămânii trecute o comisie de disciplină ce a luat în discuție cazul viceprimarului Ionuț Belu.

Lesne de înțeles, omul luat în colimator de primar nu a fost chemat să-și spună punctul de vedere semn că democrația este ceva neplăcut pentru primarul de Ciulnița.

Pe aceeași linie, Stelică Gheorghe, din calitatea de președinte al ALDE Ialomița, i-a cerut subalternului Viorel Militaru, coleg în ALDE și unul dintre consilierii ce au cerut demiterea lui Belu, să constate în data de 28 aprilie (la o zi după puciul eșuat din cadrul Consiliului Local Ciulnița) că Ionuț Belu nu și-a plătit cotizația la partid.

Pe baza hârtiei făcută la comandă, lui Stelică Gheorghe, șef ALDE Ialomița, i se cere de către Bogdan Andreescu, secretar coordonator ALDE Ialomița, alt subaltern al primarului șef de partid, să-l radieze pe Ionuț Belu din ALDE Ialomița!

De ce? Simplu! Primarul Stelică Gheorghe știe că este greu să obțină două treimi dintre voturile consilierilor locali din Ciulnița pentru demiterea viceprimarului Ionuț Belu (8 voturi din 11) și atunci încearcă să-l deposedeze pe acesta de statutul de membru ALDE, situație în care nu mai poate ocupa funcția de viceprimar!

Rămâne de văzut dacă planul pus la cale de primar va avea și finalitate în ședința de vineri a Consiliului Local Ciulnița sau, dimpotrivă, consilierii, mulți dintre ei deranjați de demersul lui Stelică Gheorghe, vor alege să-l susțină în continuare ca viceprimar pe Ionuț Belu.

Related posts