Favorite Sport 

CSM Unirea Slobozia, medalii la Campionatul Mondial de Kempo

CSM Unirea Slobozia a obținut 4 medalii de aur, o medalie de argint, una de bronz și două clasări pe locul 5.

CSM Unirea Slobozia se mândrește cu performanțe istorice obținute de sportivii și antrenorul lor ce au făcut parte din delegația României la Campionatul Mondial de Kempo desfășurat în Tunisia.

4 medalii de aur, o medalie de argint, una de bronz și două clasări pe locul 5 este bilanțul de excepție obținut de sportivii Valentin Milea, Luca Milea și antrenorul Doru Mihai Manea.

Antrenorul a dat tonul la premii

Antrenorul Doru Mihai Manea, selecționat în lotul reprezentativ al României, a obținut în prima zi a Campionatului Mondial de Kempo locul 1 la KATA SINCRON.

În ziua a doua a fost rândul sportivului Luca Milea să devină cel mai bun și să obțină titlul de campion mondial la SUBMISSION, pentru categorie de vârstă 14 – 15 ani.

Valentin Milea, sportiv ce a reprezentat România la seniori, a obținut în aceeași zi medalia de argint la SUBMISSION, iar la proba de SEMI-KEMPO s-a clasat pe locul 5.

Performanțele sportivilor de la CSM Unirea Slobozia au continuat și în a treia zi a competiției internaționale, când au câștigat alte trei medalii.

Valentin Milea a cucerit titlurile mondiale la probele de luptă FULL KEMPO și KNOCKDOWN.

Colegul de echipă, Luca Milea, a ocupat locul 3, sinonim cu o medalie de bronz, la FULL-KEMPO și locul 5 la SEMI-KEMPO.

Related posts