Eveniment 

Două sesizări în Ialomița cu privire la contravenții și infracțiuni electorale

Poliția Ialomița a primit de la deschiderea secțiilor de vot și până la ora 15.00 două sesizări legate de ziua alegerilor parlamentare.

La nivelul Poliției Municipiului Fetești a fost înregistrată o sesizare cu privire la o posibilă infracțiune de corupere a alegătorilor cu alimente, pe raza municipiului Fetești, în proximitatea secțiilor de votare 52, 53 și 54.

Polițiștii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „corupere a alegătorilor”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița.

În celălalt caz este vorba de o sesizare din oficiu a polițiștilor din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată care au constatat că un cetățean continuă propaganda electorală în mediul online.

Față de persoana în cauză s-a luat măsura sancționării contravenționale, în conformitate cu Legea 208/2015, pentru, cităm: „Continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum și sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit partid politic, o anumită alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor aparținând unei minorități naționale ori un candidat independent.” (FOTO: INQUAM PHOTOS)

Related posts