Administrație Favorite Social 

Ești din Slobozia și vrei să afli dacă ai Covid-19? Testează-te gratuit!

Locuitorii municipiului Slobozia cu vârsta mai mare de 4 ani se pot testa gratuit până pe data de 23 decembrie 2021.

Programul local de testare gratuită „Slobozia se testează gratuit!” continuă până în data de 23 decembrie 2021.

De luni și până vineri, între orele 8.30 și 16.30, la centrul de testare gratuită orice locuitor al municipiului Slobozia poate afla dacă este sau nu infectat cu Covid-19.

Campania de testare gratuită, susținută financiar de la bugetul local, se adresează tuturor locuitorilor municipiului reședință de județ, adulți și copii cu vârsta mai mare de 4 ani.

Slobozia se testează! Ce documente sunt necesare

Locuitorii municipiului Slobozia se pot testa gratuit cu un test antigen rapid o dată la șapte zile.

În cazul testelor ce se dovedesc negative va fi eliberat un document cu valabilitate de 48 de ore.

Ghinioniștii identificați pozitiv intră automat în baza de date a Direcției de Sănătate Publică Ialomița și vor fi monitorizați de medicii de familie care le vor prescrie medicamentele necesare pentru vindecare.

Pentru a fi testată o persoană trebuie să se prezinte la centrul de testare gratuită amenajat lângă sediul Primăriei Slobozia având asupra sa doar cartea de identitate dacă are peste 18 ani.

Copiii cu vârsta între 14 și 18 ani vor avea și ei cartea de identitate, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 14 ani este nevoie de certificatul de naștere.

În afara documentelor de identitate toți copiii (vârsta între 4 și 18 ani) trebuie să fie însoțiți la centrul de testare gratuită de părinte, tutore sau reprezentatul legal.

Fiecare persoană care dorește să se testeze va completa un formular de consimțământ pentru testarea rapidă.

Pe acest formular va fi trecut apoi rezultatul testului pentru identificarea Covid-19.

Dacă rezultatul este negativ posesorul hârtiei poate intra timp de 48 ore în instituțiile publice, magazinele și alte locații unde este obligatoriu să facă dovada că dețin un test rapid negativ.

Rezultatul pozitiv, în schimb, odată trecut pe formular va fi anunțat la Direcția de Sănătate Publică pentru a fi introdus în Coronaforms.

Related posts