Agricultură Eveniment Favorite 

FarmConect România, eveniment de gală al agriculturii

FarmConect România, Târgul Agriculturii Românești desfășurat la Slobozia, își închide porțile sâmbătă, 11 iunie.

FarmConect România, eveniment de gală al agriculturii, locul unde toți actorii importanți din cea mai importantă ramură a economiei românești și-au dat întâlnire pentru un util schimb de experiență.

Deschis joi de Adrian Chesnoiu, ministru al agriculturii, FarmConect România a primit vineri mesajul premierului Nicolae Ciucă, vizita acestuia la Slobozia fiind anulată în ultimul moment.

Adrian Chesnoiu: „Felicitări organizatorilor târgului FarmConect”

Adrian Chesnoiu, ministrul agriculturii, este cel care a inaugurat oficial, alături de Dragoș Soare, primarul municipiului Slobozia, Târgul Agriculturii Românești.

Șeful agriculturii din România a apreciat numărul mare de participanți și i-a felicitat pe organizatori, APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România) și Primăria Slobozia.

Avem un sol roditor, avem fermieri pricepuți, cu putere de muncă fantastică, din ce în ce mai implicați în introducerea tehnologiilor în activitatea lor. Am încredere că suntem pe drumul cel bun și avem capacitatea să menținem producția la un nivel care să ne țină în siguranță în fața oricărui pericol. (ADRIAN CHESNOIU, ministrul agriculturii)

Felicitări organizatorilor pentru că au oferit ocazia fermierilor și producătorilor locali să intre în contact direct cu fabricanții și comercianții de utilaje agricole și tehnologii digitale esențiale pentru o agricultură performantă.”, a scris Adrian Chesnoiu pe pagina sa de Facebook.

Dragoș Soare: „Târgul oferă o șansă de a ne pune în valoare județul”

Pornit de la o idee de-a sa, FarmConect este văzut de Dragoș Soare, primarul municipiului Slobozia, drept șansa de care are nevoie localitatea cea mai importantă din Ialomița pentru a redeveni acel pol puternic din industria alimentară de dinainte de 1989.

Adept al ideii că doar procesarea pe plan local a produselor agricole poate aduce acea plus valoare la care sperăm cu toții, Soare și-a dorit ca Târgul Agriculturii Românești să fie dedicat fermierilor, companiilor din industria alimentară, producătorilor locali și consumatorilor iar prezența expozanților arată că organizatorii și-au atins ținta.

Târgul FarmConect oferă o șansă de a ne pune în valoare județul, de a ne pune în valoare orașul, o șansă de a redeveni un centru al agriculturii din România. (DRAGOȘ SOARE, primar municipiul Slobozia)

Este momentul reconstrucției domeniului agricol, iar aici, la Slobozia, în jurul municipiului reședință de județ, se poate reconstrui poziția strategică a județului Ialomița în ceea ce privește agricultura din România și industria agroalimentară!”, a spus Dragoș Soare la momentul tăierii panglicii inaugurale.

Nicolae Sitaru: „Este un moment special pentru APPR

APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România), organizatorul FarmConect România, s-a ridicat din nou la înălțime și a produs un eveniment agricol de gală pentru Slobozia, județul Ialomița și zona de sud-est a României.

APPR a ajuns anul acesta la 10 ani de activitate, ani pe care-i sărbătorim prin acest Târg organizat la Slobozia. Vă mulțumesc că sunteți aici! Sperăm ca Târgul să ajute la dezvoltarea agriculturii în zonă și în întreaga Românie!”, a transmis Nicolae Sitaru, președintele APPR.

Membrii noștri dețin o treime din suprafața agricolă a județului Ialomița, peste 120.000 hectare. Fermierii au acum un târg al agriculturii în care demonstrează că pot produce hrană responsabil, atât pentru consumatori, cât și pentru familiile lor. (SILVIU MIHAI, președintele ACCPT Ialomița).

FarmConect România, Târgul Agriculturii Românești, își așteaptă vizitatorii și sâmbătă, 11 iunie, pe terenul situat la ieșirea din municipiul Slobozia spre Brăila, la Oborul Municipal. Intrarea este liberă.

Related posts