Fetești: Cine nu are contract actualizat pentru colectarea deșeurilor va plăti o taxă de mediu
Fetești: Locuitorii municipiului sunt invitați să-și actualizeze ori să încheie contracte pentru salubrizare pentru a evita o taxare suplimentară.
Primăria Municipiului Fetești îi informează pe cetățeni că este necesară actualizarea contractelor pentru colectarea deșeurilor menajere ori încheierea unui astfel de document, în cazul celor care nu au, în condițiile legii 101/2006.
„Stimaţi cetăţeni, dacă trebuie să încheiaţi un nou contract sau să actualizați unul existent, vă invităm să vizitați casieriile operatorului de salubrizare de pe strada Călărași, nr. 546. Rețineți că absența unui contract valabil atrage după sine o taxă de mediu de 20 lei pe lună, pentru fiecare persoană.”, au transmis cei din Primăria Fetești.
Municipalitatea va demara în curând o serie de controale susținute de reprezentanții instituției, cu sprijinul Poliției Locale și al operatorului serviciului de salubritate, pentru identificarea persoanelor care nu dețin contracte pentru colectarea deșeurilor ori acestea nu sunt actualizate.
„Sperăm să fim înțeleși în demersul nostru de a menține un municipiu mai curat, bazându-ne pe principiul echității în salubrizare: fiecare persoană fizică sau juridică care beneficiază de serviciile specifice de salubritate trebuie să achite contravaloarea acestora.”, se mai arată în anunțul postat pe pagina de Facebook a instituției.