Administrație Favorite 

Fetești: Lucrări ample de modernizare a străzilor Municipiului

Fetești: Echipele de constructori asfaltează cele opt străzi inculse în proiectul finanțat european de transport durabil.

Lucrări ample de modernizare a mai multor străzi din Municipiul Fetești au loc în ultimele zile de toamnă blândă.

Modernizarea celor opt străzi pe care vor circula autobuzele electrice, parte a ambițiosului program de modernizare a transportului public local și transformare a acestuia într-unul durabil, prietenos cu mediul, a intrat în linie dreaptă.

Dacă la finalul săptămânii trecute s-a lucrat la turnarea primului strat de asfalt pe strada Aviației din cartierul Coloniști, urmând a se continua în același ritm intens pe străzile Bărăganului, Serei, Veșniciei și Cătinei, zilele trecute s-a ajuns la al doilea strat de asfalt.

Este vorba de strada Bărăganului, pe sectorul cuprins între străzile Aviației și Școlii. În măsura în care vremea va permite, la începutul săptămânii viitoare se va turna și stratul de uzură.

Aceste lucrări sunt parte a proiectului cu finanțare europeană, fonduri nerambursabile, „Sistem integrat de transport durabil în Municipiul Fetești”. Până acum, prin proiect, s-au asfaltat străzile Țăndărei, Mihail Sadoveanu și Școlii.

Echipele DADPP lucrează pe strada Aleea Vilelor

În paralel cu lucrările de modernizarea a străzilor pe care vor circula autobuzele electrice, muncitorii de la DADPP Fetești și cei de la SC Drumuri Municipale Fetești fac lucrări de reabilitare pe strada Aleea Vilelor.

Aici se modernizează trotuarele, locurile de parcare și spațiile verzi. De asemenea, foarte important, strada va fi lărgită la două benzi, cu deschidere spre strada Promenadei, precum și amenajarea a două căi de acces cu sens unic, ce vor asigura conexiunea cu strada General Alexandru Averescu.

Related posts