Fetești: Patru cartiere din cinci rămân fără apă
Fetești: Locuitorii municipiului, cu excepția celor din cartierul Buliga, sunt sfătuiți să își facă rezerve de apă pentru consum și uz casnic.
Patru cartiere din cinci ale Municipiului Fetești rămân fără apă potabilă timp de mai multe ore, în noaptea de miercuri spre joi.
RAJA Constanța, operatorul regional care asigură servicii de furnizare apă și canalizare în localitate, anunță că va efectua ample lucrări de modernizare la Gospodăria de Apă Fetești, prin programul POIM.
Cu excepția cartierului Buliga, toți consumatorii vor avea sistată furnizarea cu apă potabilă de miercuri, 20 noiembrie, ora 21.00 până joi, 21 noiembrie, ora 7.00.
Compania RAJA îi sfătuiește pe abonați să-și asigure din vreme rezerve de apă pentru consum și uz casnic pentru intervalul de 10 ore în care apa nu va curge la robinete.