GOANA DUPĂ PARLAMENTARI: Senatorul PMP Gabi Ionaşcu momit de PSD cu o funcţie de director!
NEGOCIERI. Partidele din Parlament, cu excepţia USR, îi fac curte senatorului Gabi Ionaşcu încercând să-l determine să părăsească Partidul Mişcarea Populară în favoarea lor. Până acum parlamentarul nu a cedat ispitei şi îi rămâne fidel lui Traian Băsescu.
Senatorul PMP Gabi Ionaşcu, fost primar de municipiu reşedinţă de judeţ mai bine de două mandate şi ajuns împotriva tuturor previziunilor în Parlamentul României, a intrat în vizorul partidelor parlamentare. În afara celor de la USR care nu l-au contactat, parlamentarul recunoaşte că a purtat negocieri cu liderii celor mai importante partide din România, PSD, PNL şi ALDE dar de fiecare dată le-a declinat ofertele mai mult sau mai puţin generoase, mai mult sau mai puţin realiste.
Domnule senator, pe surse aflăm că sunteţi intens curtat de partidele din Parlament pentru a dezerta din PMP. Cât este folclor şi cât este realitate?
Voi fi sincer cu dumneavoastră şi vă spun că am fost invitat la discuţii de toate partidele din eşicherul politic, cu excepţia USR. Inclusiv cu PSD am avut discuţii, cu reprezentanţi din vârful acestui partid, inclusiv cu domnul Marian Neacşu, fostul mei prieten, pot spune că în cazul dumnealui mi-am mai reconsiderat poziţa de prieten. Inclusiv cu domnul Orban, preşedintele PNL, am avut discuţii, cu domnul Tăriceanu, de asemenea. În toate cazurile răspunsul meu a fost extrem de sincer le-am spus că nu m-am gândit la o astfel de propunere şi că nu am de gând să fac o astfel de evadare. Sunt la vârsta la care nu cred că trebuie să-mi dau obrazul pe ruşine. Să fie un lucru foarte clar, nu mă duc nicăieri, la niciun alt partid, rămân acolo unde sunt acum, senator PMP!
Concert, cum au decurs discuţiile?
Din capul locului le-am spus că nu am încredere în cuvântul lor, şi vă dau exemplu din discuţia cu domnii Tăriceanu şi Chiţoiu. Le-am spus că din colaborarea dintre PSD şi ALDE la nivel judeţean ALDE s-a ales cu zero! Au numai o funcţie de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Ialomiţa doar pentru că PSD are nevoie de o anumită majoritate, în rest nu s-a întâmplat nimic! Am întrebat dacă în aceste condiţii eu pot avea încredere într-o astfel de propunere şi nu mi s-a oferit niciun răspuns.
În plus este vorba şi de calitatea oamenilor din teritoriu, nu am încredere, i-am spus domnului Orban de la PNL acest lucru. Atâta timp cât noi cei din opoziţie la alegerile parţiale din oraşul Amara nu ne-am putut înţelege, PNL şi PMP să avem un candidat unic care acum ar fi fost primar în locul primarului PSD nu văd cum aş putea eu, senatorul Gabi Ionaşcu să vin ca membru PNL în Ialomiţa în condiţiile în care peste doi ani sunt alegeri parlamentare. Păi îmi garantează cineva, îmi poate spune că voi avea continuitate? Nici nu mă gândesc la acest lucru.
„PSD mi-a oferit un post de director de deconcentrată! Umilitor pentru mine, jignitor chiar! Atâta timp cât am fost la ei şi nu am fost bun, acum voi fi mai bun decât am fost înainte? Niciunul dintre partidele aflate acum în Parlament nu are ce să-mi ofere. Să fie un lucru foarte clar, nu mă duc nicăieri, la niciun alt partid, rămân acolo unde sunt acum, senator PMP!” (GABI IONAŞCU, senator PMP de Ialomiţa)
Ce v-a oferit PSD?
Înainte de a vă spune ce mi-au promis, vă dau exemplu a doi colegi PMP din Senat care au plecat la PSD şi stau acum în ultima bancă. Eu nu mă duc la PSD să stau în ultima bancă, stau acum în rândul al treilea, în spatele unui domn pe care recunosc că nu l-am iubit la vremea respectivă dar este vorba de un fost şef de stat, Traian Băsescu. Eu nu mă duc să stau în ultimul rând sau la peluză, indiferent ce promisiuni mi s-ar face! Revenind la întrebare, vă daţi seama că PSD nici nu a luat în calcul o eventuală candidatură în 2020 a lui Gabi Ionaşcu pe listele parlamentare. Mi-au spus doar că mă apropi de pensie şi că îmi pot oferi o funcţie de director de deconcentrată prin judeţ. Umilitor pentru mine, jignitor chiar! M-am uitat aşa la ei şi i-am întrebat dacă atât de idiot mă cred! A, dacă era vorba de un director de deconcentrată şi să mă duc pe o listă de parlamentar mai discutam. Concluzia este că niciunul dintre partidele aflate acum în Parlament nu are ce să-mi ofere.
Aţi vorbit despre alegerile parlamentare din 2020. Să înţelegem că v-aţi decis să candidaţi din nou?
Trebuie să vă recunosc că da, vreau să candidez din nou, mai am multă experienţă de transferat. Primii doi ani de mandat de senator, dar şi cei patru anteriori când nu am mai fost primar la Slobozia am tăcut foarte mult şi nu mi-am mai împărtăşit din experienţele mele administrative, bune sau rele, inclusiv apa lui Ionaşcu. Consider că România, cu o astfel de clasă politică de foarte slabă calitate, sinecuristă, nu-şi poate menţine nici măcar trendul pe care l-a câştigat datorită investiţiilor care au mai venit. Este şi o problemă de credibilitate, nu poţi să conduci o ţară cu oameni care au deja condamnări penale, cu oameni în Parlamentul României care decid doar la comandă politică, nu pot decide parlamentari care nu au cuvântat decât la depunerea jurământului. Decidenţii politici aflaţi în administraţia statului, în mare măsură sunt de foarte prostă calitate, nu de proastă calitate ci de foarte proastă calitate.