Educație Favorite Social 

IALOMIȚA: Trei școli închise parțial din cauza gripei, o unitate de învățământ închisă total din cauza prostiei

Gripa în unitățile de învățământ înscrie și Ialomița pe lista județelor cu școli închise total și parțial, mai multe clase având cursurile școlare suspendate.

Județul Ialomița are trei școli închise parțial din cauza gripei, potrivit ultimei actualizări a Ministerului Educației și Cercetării.

Ultima școală unde cursurile s-au suspendat parțial din cauza gripei este unitatea de învățământ „George Vâlsan” din Amara.

Anterior, mai multe elevi de la Liceul Pedagogic „Matei Basarab” din Slobozia și copii de la Grădinița cu Program Normal din comuna Gheorghe Doja au fost nevoiți să rămână acasă după suspendarea cursurilor.

Dacă Ialomița are în acest moment trei unități școlare cu ore sistate din cauza gripei, la nivel național sunt afectate alte 17 județe.

Cinci unități de învățământ din Ilfov, Sibiu și Teleorman sunt închise total iar peste 5.500 de elevi stau acasă din cauza gripei.

Potrivit regulilor Ministerului Educației și Cercetării, cursurile la o clasă ori grupă de preșcolari se suspendă atunci când sunt minim trei cazuri confirmate.

În cazul absenței timp de trei zile consecutiv a peste 20% dintre elevii unei unități de învățământ din cauza gripei confirmate, cursurile unității de învățământ se vor suspenda.”, se mai arată în nota MEC.

La Fierbinți nu se învață din cauza unui „Dorel”

O situație specială este cea a școlii din Fierbinți Târg, acolo unde elevii au primit ca surpriză plăcută o săptămână de vacanță.

Totul s-a petrecut după ce directorul școlii a chemat o firmă să execute lucrări de intervenție la o țeavă de alimentare cu apă a grupurilor sanitare.

Un muncitor nepriceput a spart țeava iar directorul unității de învățământ a luat o decizie drastică: școala se închide pentru o perioadă de cinci zile!

Am fost informați că decizia de închidere s-a luat în Consiliul de Administrație dar ulterior, după o verificare a Inspectoratului Școlar Județean, am aflat că nu a avut loc nicio ședință a Consiliului de Administrație.”, a explicat situația de la Fierbinți Luminița Barcari, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării.

Oficialul MEC a adăugat că situația de la Fierbinți Târg va fi luată în discuția Consiliului de Administrație a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița care poate lua măsuri împotriva directorului unității de învățământ.

Related posts